Guvernul a amânat până pe 31 octombrie 2023 închiderea grupurilor energetice pe bază de lignit Rovinari 3 şi Turceni 7 din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Până la momentul închiderii se calculează viitoarele pensii ale minerilor din acest complex de importanță cheie pentru Gorj.
Liderul sindical Vasile Tivig prezintă, pe pagina sa de socializare, 3 situaţii de calcul al pensiilor angajaţilor de la Mintia, Turceni şi Rovinari, în baza Legii nr.197/2021.
Sumele diferență se apropie de 2.000 lei
Acesta afirmă că angajaţii de la Turceni vor fi „furaţi” cu 1859 de lei iar cei de la Rovinari cu 1518 lei.
„Pentru a înțelege toată lumea „ajutorul” PSD și PNL, acordat minerilor și energeticienilor din C.E. OLTENIA și nu numai, vreau să vă prezint 3 situații de calcul, pentru un angajat care a muncit 33 de ani (19÷52 de ani), cu un salariu mediu pe economie (media celor 33 de ani):
Situația 1: Angajat al Termocentralelor Mintia sau Paroșeni, sau angajat al C.E.HUNEDOARA care nu a avut Grupa1/Condiții Speciale, iar din 2001 nu a beneficiat de Condiții Superioare de muncă (exact ca la Turceni), care are toți cei 33 de ani în Condiții Speciale, conform Legii 197/2021: Cuantum Pensie = (1 × 1,5 × 33) : 25 × 1,41 × 1.785 = 4984 RON. Stagiu Total de Cotizare: 33 × 1,5 = 49 ani și 6 luni!
Situația 2: Angajat al Termocentralei Turceni, care a avut Grupa a II-a până în 2001, Condiții Normale între 01.04.2001 și 17.08.2021, respectiv Condiții Speciale după 18.08.2021: Cuantum Pensie = (((1×1,25×11) + (1×1,5×2)) : 25 + (1×20) : 35) × 1,41 × 1.785 = ((13,75 + 3) : 25 + 20 : 35) × 1.41 × 1785 = (0.67 + 0.57142) × 0.41 × 1.785 = 3125 RON. Stagiul total de cotizare: (1.25 × 11) + (1 × 20) × (1.5 × 2) = 13,75 + 20 + 3 = 36 ani și 9 luni!
Situația 3: Angajat din carieră (fără asecări sau vulcanizări) sau Termocentrala Rovinari, care a avut Grupa a ll-a până în 2001, 19 ani de Condiții Deosebite și unul de Condiții Normale între 2001 și 2021, respectiv 2 ani de Condiții Speciale după 2021: Cuantum Pensie = (((1×1.25×11) + (1×1.5×2)) : 25 + ((1×1.25×19) + (1×1×1)) : 35) × 1.41 × 1785 = ((13,75 + 3) : 25 + (23.75 + 1) : 35) × 1,41 × 1785 = (16.75 : 25 + 24.75 : 35) × 1,41 × 1785 = (0.67 + 0.70714) × 1.41 × 1785 = 3466 RON. Stagiu Total de Cotizare: 1,25 ×11 + 1, 33 × 19 + 1 × 1 + 1.5 × 2 = 13,75 + 25,333 + 1 + 3 = 43 ani și 1 lună!
Stagiul Suplimentar de Cotizare face parte din formula de calcul a pensiei
Pentru ceilalți angajați din sistem, cuantumul pensiei și stagiul total se încadrează între cele de la punctele 2 și 3, în funcție de câți ani au avut în Condiții Normale de Muncă în intervalul 2001÷2021!
Așadar:
Cei de la Turceni sunt furați cu:
– 1859 RON, adică: 37.3%, respectiv, ar trebui să aibă o pensie mai mare cu 59.4%!!! 12 ani și 9 luni Stagiu Cotizare.
Cei din cariere și Termocentrala Rovinari sunt furați cu:
– 1518 RON, adică 30.457%, respectiv, ar trebui să aibă o pensie mai mare cu 43.8%!!! 6 ani și 5 luni Stagiu Cotizare.
De menționat că Stagiul Suplimentar de Cotizare face parte din formula de calcul a pensiei, atât în Legea Votcuța, cât și în viitoarea lege a pensiilor!!!! Iar pierderea valorică(nu cea procentuală) este aproape dublă, deoarece media punctajului lunar, în C.E. OLTENIA este aproape 2!!!”, susține liderul de sindicat.