Licitaţie pentru un spital bolnav

Edilii timişoreni au reuşit să atragă patru firme interesate să pună pe picioare noul spital municipal, clădire care a început să fie construită în urmă cu 15 ani pe Calea Torontalului, şi care, odată trecută în proprietatea primăriei (în 2002), s-a dovedit a fi foarte departe de normele UE.

Potrivit unui studiu de fezabilitate, finalizarea şi echiparea noului spital municipal este estimată la 200 de milioane de lei, spun reprezentanţii primăriei. Structura de rezistenţă a spitalului a fost încheiată în 1998 şi tot de atunci nu s-a mai lucrat la clădire.

Constructorii susţin însă că suma ar putea depăşi cu mult această valoare, având în vedere degradarea structurii imobilului, la care nu s-a mai intervenit de ani de zile. Pe de altă parte, potrivit specialiştilor, clădirea, proiectată şi construită după tipicul spitalelor din anii '80, este aproape imposibil de adaptat normelor europene în materie de unităţi sanitare.

Unii arhitecţi au propus chiar demolarea ei şi reconstrucţia unui nou spital municipal, după ce, ani la rând, edilii nu au găsit un investitor.

Licitaţia, în martie

Găsirea unui partener-investitor pentru noul spital municipal este imperativă, deoarece, în perioada următoare, cinci dintre secţiile actualului spital, care funcţionează separat, în imobile retrocedate, trebuie predate proprietarilor de drept.

Licitaţia care va stabili firma cu care se va asocia municipalitatea va avea loc în luna martie. Patru companii sunt interesate, conştiente că vor avea serios de lucru aici, dar şi că, pe viitor, câştigul poate fi considerabil.

„Ideea a fost să asigurăm şi o componentă privată în cadrul spitalului municipal de pe Torontalului, care să le ofere pacienţilor servicii contra cost pentru a echilibra balanţa. Astfel, spitalul se va putea baza şi pe autofinanţare” - primarul Gheorghe Ciuhandu

Potrivit noului proiect, viitorul spital de pe Calea Torontalului va avea 295 de paturi. Iniţial, proiectul din 1994 stabilise o capacitate de 400 de paturi şi 25 de săli de examinare. În noua versiune, spitalul va cuprinde mai multe cabinete medicale, care vor putea fi închiriate de către diverşi specialişti, 20 de cabinete în ambulator, un serviciu de urgenţă şi dotări separate pentru explorări pentru ambulator, dar şi un serviciu de urgenţă.