LICITAŢIE PENTRU BRANDURILE ADEVĂRUL HOLDING. Click, adjudecat de avocata Adevărul Holding pentru 11 milioane de lei | LIVE TEXT

LICITAŢIE PENTRU BRANDURILE ADEVĂRUL HOLDING. Click, adjudecat de avocata Adevărul Holding pentru 11 milioane de lei | LIVE TEXT

Licitaţia pentru pentru marca Click a fost adjudecată cu 11 milioane lei de Emilia Ciucan, avocată Adevărul Holding, despre care firma de insolvenţă a spus că ar face parte din "grupul DP". Orlando Nicoara (Mediafax Group) a anunţat că va contesta licitaţia, citind argumentaţia avocaţilor care arată că toate mărcile asemănătoare ar fi trebuit vândute împreună. Pentru această publicaţie s-au luptat Mihnea Vasiliu, care reprezintă Ringier, Orlando Nicoară, pentru Mediafax Group, Silviu Stratulat, în nume personal, şi Ciucan Niculina Emilia, avocată Adevărul Holding - în nume propriu.

UPDATE 15.10 Anca Constantinescu ia marca Clic, pentru 45.200 de lei (10.200 de euro). UPDATE 17.00 Emilia Ciucan ia și Click!FM, pentru 180.000 de lei (40.000 de euro). UPDATE 16.40 Anca Constantinescu ia marca Click FM, pentru 12.100 de lei, plus TVR (aproximativ 2.700 de euro)

UPDATE 16.10 Licitația se suspendă pentru 20 de minute. UPDATE 16.03 Licitația continuă UPDATE 16.00 Emilia Ciucan este unul dintre avocaţii care au fost cu Rompetrol aproape de la început. Cele mai importante proiecte ale sale în companie au fost lansarea de obligaţiuni pentru companie şi cele 2 miliarde de euro credite contractate pentru dezvoltarea grupului Rompetrol, potrivit Business Magazin. Emilia Ciucan a deschis casa de avocatură Ciucan & Asociaţii încă din toamnă lui 2007 (deşi decizia plecării din Rompetrol fusese deja luată de aproape un an), având că asociaţi trei foşti colegi tot din Rompetrol: Camelia Tudorancea, Mirona Sporea şi Adrian Udrescu, doi dintre aceştia fiind în companie încă de la început. În cele şase luni de când a înfiinţat casa de avocatură, Emilia Ciucan a avut încasări de 900.000 de euro, iar acum pregăteşte fuziunea cu o alta Casa de avocatură de talie medie de pe piaţă. Niculina-Emilia Ciucan, împuternicită de Patriciu și la restaurantul Heritage

Niculina-Emilia Ciucan (37 de ani), originară din Vălenii de Munte, județul Prahova,  este avocat defitiv în Baroul București din data de 25 ianuarie 2001. În urmă cu doi, S.C. DP Holding S.A.  (n.r. D.P. Dinu Patriciu) a împuternicit-o cu mai multe atribuții în administrarea reaturantului Heritage. Împuternicirea apare în Monitorul Oficial partea a IV-a nr. 3950 din 16 septembrie 2010. Potrivit Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SC Heritage Restaurant SA, ea a fost împuternicită de acționarul majoritar S.C. DP Holding S.A.cu mai multe atribuții în activitatea societății.  “Pentru a acționa, individual și nu împreună, în calitate de împuterniciți ai Societății, cu puteri depline și autoritate necesară în scopul reprezentării Societății în fața oricărei autorități din România (cum ar fi Oficiul Registrul Comerțului, autorități fiscale, banei comerciale, notari publici etc.) sau în relație cu terțe persoane, în orice chestiune legată de înregistrarea hotărârilor adoptate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, inclusiv, dar fără a se limita la semnarea Actului Constitutiv actualizat al Societății, oricărei declarații, formular, plata oricăror taxe etc. cu posibilitatea să delege terțelor persoane pe care le consideră necesare unele/toate puterile cu care au fost investiți.” (Ionel Stoica) UPDATE 15.57 Pauză

UPDATE 15.56 Pentru poziţiile 4, 5, 6 şi 7 au rămas la licitaţie firma Proconsul, care nu a licitat  până acum, şi Emilia Ciucan. UPDATE: 15.47 Mediafax face contestaţie şi oricum nu ar mai fi continuat licitaţia pentru că ar fi vrut să obţină toate mărcile, nu doar Click. UPDATE: 15.37 Odissey acceptă 24 de ore de plată. UPDATE: 15.34 Ringier s-a retras de la licitaţie. Mihnea Vasiliu (Ringier) a renunţat să mai liciteze când suma a ajuns la 7 milioane lei: "Suntem prea mici". Mediafax, prin reprezentantul său Orlando Nicoară, continuă. UPDATE: 15.31 Ciucan a licitat 11 milioane, iar Stratulat face în continuarea calcule. Ora 15.29: Licitaţia pentru marca Click a ajuns la 10 milioane lei, oferiţi de Silviu Stratulat. În cursă a mai ramas doar Emilia Ciocan. Mediafax Group şi Ringier s-au retras. În pauza de câteva minute se discută despre titlurile listate și despre diferența Click sau Click!. Mihnea Vasiliu, reprezentantul Ringier, glumește: „Nimeni nu știe pe cine reprezintă.”  UPDATE: 15.25  Ultima sumă oferită de Ciucan este de 7,25 milioane lei pentru Click. La această sumă Stratulat verifică dacă are atâţia bani în cont. După o scurtă pauză a început a doua strigare la care cea mai mare ofertă a fost făcută de Ringier. Mihnea Vasiliu a oferit 1,7 milioane de lei. Diana Flutur, de la agenţia de publicitate Odyseey, a menţionat că vrea ca plata să fie făcută astăzi, cu ordin de plată și cu trimiterea OP-ului pe mail, altfel va cere să fie reluată procedura licitației. Silviu Stratulat atrage atenția că băncile se închid la ora 17.00. La prima strigare cea mai mare ofertă a fost făcută de avocata Emilia Niculina Ciucan, care a specificat că licitează în nume propriu. Ea a oferit un milion de lei pentru publicaţia Click. Următoarea ofertă a fost cea a lui Silviu Stratulat, de 850.000 de lei. Mediafax Group a oferit 799.900 de lei, iar Ringier, preţul de pornire.  UPDATE: 14.46 A inceput licitaţia. Pentru marca Adevărul Holding nu a licitat nimeni. Pentru marca Click participă la licitaţie Silviu Stratulat, Mediafax Group, Ringier România şi Emilia Niculina Ciucan. Reprezentantul Acsis Solv a observat că ea face parte din "grupul DP", dar ea a precizat că participă în nume propriu şi că e creditor al Adevărul Holding. Citiţi şi:

  • Adevărul şi Click! sunt scoase la licitaţie

Ne puteți urmări și pe Google News