România are în continuare o presă doar „parţial liberă”, iar libertatea presei din toate regiunile globului a intrat în declin, potrivit raportului Freedom House, dat publicităţii la sfârşitul săptămânii trecute.
Contextul juridic, cel politic şi cel economic sunt luate în calcul în studiul organizaţiei nonguvernamentale americane, care stabileşte gradul de libertate al presei. România se află undeva la jumătatea clasamentului, pe locul 92 din 195 de ţări, pe o poziţie similară cu cea din 2008 şi sub toate statele UE, inclusiv Bulgaria. Islanda, Finlanda, Norvegia şi Danemarca sunt ţările unde presa se bucură de cea mai mare libertate.
La coada clasamentului, printre ţările „fără presă liberă”, se află şi Republica Moldova, chiar dacă raportul Freedom House nu a analizat şi perioada incidentelor postelectorale, marcată de restricţii şi intimidări impuse presei de la Chişinău sau celei din România. Italia şi Israel, paşi înpoi
Declinul libertăţii presei este vizibil în toată lumea, inclusiv în ţări precum Israel sau Italia, care au pierdut statutul de „presă liberă”, potrivit Freedom House. Presa din Italia e doar „parţial liberă” din cauza limitării libertăţii de exprimare prin sentinţe ju decătoreşti sau prin intimidarea jurnaliştilor, dar şi din cauza concentrării proprietăţii media.
Israelul a primit acelaşi statut, din cauza restricţiilor apli cate jurnaliştilor şi încercărilor de influenţare a materialelor publicate în timpul incursiunii militare din Gaza, din iarnă. Libertatea presei a intrat în picaj în estul Europei, pe fondul situaţiei din Rusia, unde jurnaliştii sunt ţinta a numeroase atacuri şi nu sunt protejaţi de autorităţi. Situaţia nu e roză nici în Bulgaria sau Croaţia, unde au existat cazuri de asasinare a jurnaliştilor, potrivit raportului.