Liberalii de la Ilfov riscă să piardă șefi a CJ din cauza înțelegerii PSD-ALDE

Liberalii de la Ilfov riscă să piardă șefi a CJ din cauza înțelegerii PSD-ALDE

În ciuda negocierilor pe care PNL le poartă la Ilfov cu ALDE şi PMP pentru constituirea majorităţii la Consiliul Judeţean şi a scorului foarte bun obţinut de liberalii lui Marian Petrache, înţelegerea dintre PSD şi ALDE la nivel naţional îi poate costa şefia CJ.

„Nu facem majorităţi cu PNL pentru că avem acord cu PSD, şi cred că de principiu trebuie să îţi respecţi promisuiunea dacă ţi-ai dat cuvântul”, a declarat europarlamentarul ALDE Norica Nicolai, pentru EVZ. Înţelegerea dintre PSD şi ALDE la nivel naţional este aceea ca acolo unde PSD are preşedinte de consiliu judeţean, ALDE să aibă vicepreşedintele.

FOTO: Co-preşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, intervin în unele judeţe în negocierile pentru formarea majorităţilor la Consiliile Judeţene

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, deputatul Cezar Preda a afirmat că secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, poartă negocieri cu reprezentanţii ALDE şi PMP, în judeţele în care liberalii pot obţine şefia consiliilor judeţene. După alegerile de duminică, PNL a obţinut 16 mandate de consilieri (are nevoie de 17 pentru formarea majorităţii), PNL a obţinut doar 16 mandate, PSD-12, ALDE- 3 şi PMP-2. Mai mult, pentru a se asigura că preşedintele de Consiliu Judeţean nu este Marian Petrache, PSD ar fi oferit PMP-ului chiar funcţia de preşedinte al CJ Ilfov. Numai că astfel s-ar încălca înțelegerea cu ALDE. „Acum, pentru 1.500 de voturi la nivel județean, stăm la discuții pentru formarea unei majorități. Nouă ne mai trebuie un vot pentru formarea majorității”, a explicat Marian Petrache.