Aproape jumătate dintre ţările de pe Bătrânul Continent primesc muncitori români doar cu permise de muncă, restricţie valabilă până în 2014.
Românii pot încerca să se angajeze fără probleme doar în 16 state de pe Bătrânul Continent. Motivul: de teama dezechilibrelor pe care le-ar putea crea pe piaţa muncii afluxul de imigranţi români sau bulgari, ţările cu cel mai mare potenţial economic (Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Irlanda, Islanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Norvegia, Marea Britanie şi Olanda) au introdus o serie de restricţii.
Cea mai importantă: muncitorii din statele recent incluse în Uniune pot lucra pe teritoriul lor doar în baza unor permise de muncă. Prin urmare, muncitorii români au libertatea de a se angaja pe cont propriu doar în Bulgaria, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Ungaria, Slovenia, Spania, Suedia şi Slovacia.
Elveţienii, cei mai restrictivi
„Este dreptul autorităţilor din statele membre ale Uniunii Europene să impună, pentru o perioadă de şapte ani de la data integrării, restricţii pentru românii care vor să intre pe piaţa muncii de la ei”, a precizat Camelia Mihalcea, managerul Reţelei europene de intermediere a locurilor de muncă - EURES.
Potrivit acesteia, românii vor avea astfel de interdicţii până în 2014 în aproape toate aceste state. Excepţie face doar Elveţia care, nefiind stat-membru, poate impune orice fel de restricţii până în 2016, termen ce ar putea fi prelungit cu încă trei ani.
„O parte dintre ţările care impun interdicţii stabilesc însă, în baza unor acorduri cu ţara noastră, un contingent anual de lucrători care se pot angaja acolo, însă, e drept, doar în domeniile deficitare, pentru care nu se găsesc angajaţi autohtoni”, a explicat Mihalcea. De altfel, un „contingent” similar stabilesc şi au torităţile române pentru muncitorii din statele non-UE.
Constructorii şi bucătarii, acceptaţi şi în Austria Cu doar un an înainte ca problemele economice să afecteze întreaga Europă, o parte dintre statele care au impus restricţii au deschis destul de generos piaţa muncii pentru românii care doreau să lucreze pe teritoriul lor. Spre exemplu, în 2008, Austria a anunţat că este dispusă să accepte fără permis de muncă români specializaţi în 50 de meserii, de care duceau lipsă austriecii, din domeniul construcţiilor de clădiri şi din cel al cons trucţiilor de maşini.
Nu au fost „uitaţi” nici bucătarii sau ospătarii. Şi belgienii s-au arătat dispuşi să accepte români. Deşi trebuie să aibă permis de muncă - pentru obţinerea căruia e obligat să-şi bată capul angajatorul belgian - conaţionalii noştri beneficiază în acest stat de „o procedură accelerată şi simplificată” de angajare faţă de cele im puse de alte state membre.
Anul acesta, criza a făcut ca oferta pe piaţa muncii din Europa să scadă simţitor şi pentru români faţă de anii trecuţi. Locuri de muncă se mai găsesc însă, în special în domeniul hotelier şi în cel al construcţiilor. Ceva şanse au şi farmaciştii, şi medicii.
JOBURI DISPONIBILE
Recepţioneri şi ospătari - în Italia sau zugravi - în Danemarca
În total, aproximativ 550 de locuri de muncă sunt disponibile în acest moment pentru români în Uniunea Europeană - cele mai multe în Italia. Astfel, conaţionalii noştri pot alege între cele aproape 530 de joburi puse la bătaie de angajatorii din Peninsulă, la Veneţia, în cadrul unui lanţ hotelier, şi alte 13 locuri de muncă oferite în Marea Britanie, Danemarca şi Suedia.
Concret, italienii caută 15 hamali, 35 de recepţioneri, 25 de portari, 160 de ospătari, 35 de persoane pentru întreţinerea clă dirilor, 150 de cameriste, 90 de spălători de vase şi 20 de bucătari. Principalele condiţii impuse la angajare: cunoaşterea limbii italiene - un avantaj ar fi ca angajatul să vorbească şi germană sau engleză - şi experienţă în meseria pentru care optează.
Contractele se încheie atât pe perioadă neterminată, cât şi pentru o perioadă mai scurtă de timp, iar salariile sunt cuprinse între 700 şi 1.000 de euro, din care angajaţii ar trebui să-şi plătească însă cazarea şi masa.
Un chirurg, dorit în Suedia
„Cei interesaţi de aceste oferte îşi pot depune CV-urile, în limba italiană, la consultantul EURES de la cea mai apropiată agenţie de ocupare a forţei de muncă de domiciliile lor. Asta, până luni, 26 aprilie.
Ulterior, va fi organizată o bursă de interviuri unde se va face selecţia”, a explicat managerul EURES, Camelia Mihalcea.
Ceva mai puţin generoşi, britanicii pun şi ei la bătaie zece posturi de farmacist, cu un program de lucru de 40 de ore pe săptămână, inclusiv în weekend, pentru o perioadă nedeterminată şi pe o leafă de 33.000 de lire sterline/brut pe an. Oferta, postată pe site-ul EURES, este valabilă până pe 30 iunie. Condiţie obligatorie: cunoaşterea limbii engleze.
Alte două joburi, de tâmplar şi, respectiv, zugrav, sunt disponibile în Danemarca, mai exact în Insula Funen, din sudul ţării. Oferta cuprinde un salariu net de 1.000 de euro/lună, cazare şi masă gratuite şi contract pe perioadă nedeterminată.
Suedezii pun şi ei la bătaie un post de medic chirurg, la o Clinică de chirurgie spinală, pentru un salariu lunar brut cuprins între 4.500 şi 6.000 de euro. Oferta e valabilă până la 1 octombrie.
„Cei interesaţi de oferte de muncă la Veneţia îşi pot depune CV-urile, în italiană, la consultanţii EURES.“
CAMELIA MIHALCEA, manager EURES - România