Leul poate suferi toată vara din cauza Greciei

Leul poate suferi toată vara din cauza Greciei

Suferinţele leului pot dura câteva luni deoarece situaţia din statul elen, care destabilizează acum cursul, este gravă şi nu poate fi rezolvată rapid.

Moneda naţională a crescut pentru prima oară ieri în raport cu principalele valute, după ce scăzuse continuu timp de circa zece zile. În ciuda revenirii uşoare, am putea avea de-a face cu episoade de scădere a monedei naţionale întreaga vară, deoarece Grecia, ţara care destabilizează acum pieţele financiare şi de a cărei soartă depinde cea a întregii zone euro, are probleme mari, care nu pot fi rezolvate peste noapte.

"În prezent, leul are de suferit din cauza efectului de contagiune venit din partea Greciei, care este al doilea mare jucător din sistemul bancar local", a declarat, pentru EVZ, Narcis Noaghe, dealerul şef al BCR.

Chiar dacă Grecia reuşeşte să adopte planul de austeritate, criza sa este prea adâncă pentru a avea o rezolvare atât de simplă, spune profesorul de economie Daniel Dăianu. Deficitul public al statului elen este grevat de sarcina datoriei publice covârşitoare.

Problemele din statul elen

Altfel spus, din veniturile care se acumulează acum la bugetul de stat, Grecia trebuie să plătească atât cheltuielile curente, cât şi dobânzile şi ratele împrumuturilor care au format datoria statului elen şi care reprezintă o pondere covârşitoare din totalul cheltuielilor.

În prezent, se vorbeşte despre eliberarea pentru Grecia a noii tranşe de împrumut din ajutorul de 110 miliarde de euro, contractat anul trecut. Însă aceasta ar fi doar o rezolvare parţială a problemei pentru statul cu o datorie publică de sute de miliarde de euro. Soluţia? Grecia are nevoie de o reducere a datoriei cu circa 50%.

Cine ar putea face acest exerciţiu? În opinia lui Daniel Dăianu, nu creditorii privaţi, ci cei publici. Tot ei ar trebui să preia cea mai mare parte din datoria Greciei. Dacă investitorii privaţi ar fi obligaţi să-şi menţină creditele către statul elen, care vor putea fi foarte greu onorate, atunci aceştia ar deveni foarte neîncrezători să acorde noi împrumuturi, ceea ce ar duce la destabilizarea pieţelor financiare.

"Europenii ar trebui să implementeze încă de pe acum mecanismul european pentru stabilitate, pe care îl pregătesc pentru 2013. Acesta ar trebui să investească masiv în bonduri greceşti, preluând din sarcina sectorului privat", spune Dăianu.

Cum sunt influenţate ratele la bancă

Aşa se face că leul va rămâne "în corzi" încă două - trei luni de acum încolo, consideră Daniel Dăianu. Însă, exceptând contextul actual, sentimentul general al pieţei este unul pozitiv în raport cu leul, spune Noaghe.

Scăderea monedei naţionale, suprapusă peste creşterea indicelui Euribor, în funcţie de care se calculează dobânda variabilă a creditelor în euro, cresc ratele datornicilor în moneda europeană. Pentru a atrage totuşi clienţi în această perioadă, băncile reduc costurile creditelor, ceea ce compensează creşterile generate de curs şi Euribor.

"Leul suferă din cauza efectului de contagiune care vine din partea Greciei, al doilea mare jucător bancar local". NARCIS NOAGHE, dealer şef BCR

Cum a evoluat leul faţă de euro şi francul elveţian, în 2011

Ne puteți urmări și pe Google News