Leul, ca bătut în cuie

Leul, ca bătut în cuie

După ce în prima parte a zilei continuase trendul de depreciere de zilele trecute, leul a reuşit să îşi revină în preajma anunţării cursului oficial.

BNR a prezentat pentru astăzi o cotaţie de 4,5219 lei/euro, cu doar 0,01 ban sub cea indicată vineri.

Moneda a avut o evoluţie similară şi în raport cu francul elveţian şi dolarul american.

Astfel cursul leu/dolar a crescut foarte uşor astăzi faţă de vineri, cu 0,2 bani, până la 3,5565 lei/dolar.

Cursul oficial al leului în raport cu francul elveţian a crescut cu 0,1 ban faţă de vineri, până la 3,7517 lei/franc. Depreciere în cursul dimineţii

Moneda naţională a scăzut în această dimineaţă în raport cu cea europeană. De la începutul şedinţei de tranzacţionare şi până la ora 10.30, cursul a crescut cu circa 0,5 bani, până la 4,5299 lei/euro.

Campania electorală este considerată un pericol pentru leu din cauza tensiunilor politice ce ar putea apărea şi care putea determina fluctuaţii pe piaţa valutară.

BNR are însă o rezervă importantă cu care poate veni în sprijinul monedei, care provine în special din împrumuturile în euro efectuate de Finanţe, banii fiind schimbaţi în lei la Banca Naţională.

Ne puteți urmări și pe Google News