Moneda naţională ar putea ajunge la un nivel de 4,5 lei/euro, iar îndatoraţii în euro ar plăti rate cu circa 10% mai mari decât în aprilie.
Leul a ajuns, ieri, la un nou minim al anului, trecând un nou prag psihologic, pe cel de 4,35 lei/euro. Cotaţia oficială a BNR a fost de 4,3533 lei/ euro, cu doar 1,5 bani sub maximul absolut atins de euro faţă de moneda naţională.
Dacă deprecierea de până acum a fost determinată de problemele zonei euro, ieri, în spatele scăderii leului s-a aflat o cauză internă, spun specialiştii: anunţul că Nokia, unul dintre cei mai mari investitori de la noi, va părăsi ţara.
"Nokia este unul din cei mai importanţi exportatori locali. Plecarea companiei are efect direct asupra balanţei comerciale şi de aici şi penalizarea leului", a spus, pentru EVZ, un dealer din piaţă. Dealerii locali spun că euro ar putea ajunge chiar la 4,4 - 4,5 lei.
Probleme mari pentru românii cu credite în euro
Deprecierea monedei naţionale afectează în special românii cu împrumuturi în euro, pentru care ratele sunt deja cu aproape 7% mai mari faţă de nivelul de maximă apreciere a monedei faţă de euro din acest an.
Atingerea unei cotaţii de 4,4 - 4,5 lei/euro ar însemna deja o creştere cu 10% a ratelor, ceea ce ar pune o presiune puternică pe îndatoraţii care îşi primesc salariile în lei şi care au fost afectaţi deja de deprecierile anterioare şi de scăderea veniturilor.
Unde s-ar putea ajunge? Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Supraveghere al băncii Unicredit Ţiriac, este de părere că o cotaţie de 4,4 - 4,5 lei pentru un euro ar conduce la creşterea restanţelor la un asemenea nivel încât băncile locale ar avea nevoie de recapitalizare.
Economia, tot mai vulnerabilă
Deprecierea leului are însă şi o parte bună: creşte încasările exportatorilor. "Este bine că banca centrală lasă leul să se deprecieze. Dacă ar sări în sprijinul monedei naţionale, atunci ar crea un dezavantaj competitiv exportatorilor români faţă de cei cehi sau polonezi, ale căror monede s-au depreciat de asemenea. Atât noi, cât şi Cehia şi Polonia avem schimburi comerciale importante cu zona euro", a comentat un dealer.
Viteza redusă de creştere a economiei zonei euro afectează, însă, inevitabil economia locală.
Oficiali ai BNR au anunţat deja că instituţia ar putea revizui în scădere prognoza de creştere pentru anul viitor. "Condiţiile economice şi financiare internaţionale s-au înăsprit. Chiar ţări cu economii puternice, membre vechi ale UE, întâmpină dificultăţi majore de integrare în mecanismul monetar şi cel fiscal", a afirmat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Acesta atrage însă atenţia că beneficiile UE sunt mai importante decât probleme legate de integrare.
- AVERTISMENT: Riscul unui colaps al cursului este la cel mai inalt nivel!