LEUL a capitulat! CÂT a pierdut azi din ce a câştigat în două săptămâni

LEUL a capitulat! CÂT a pierdut azi din ce a câştigat în două săptămâni

Moneda naţională a continuat trendul iniţiat ieri şi s-a depreciat şi astăzi în raport cu euro, până la un curs oficial 4,5220 lei/euro. Cotaţia este cu 0,64 de bani peste aceea indicată ieri de banca centrală.

Anterior acestui trend, leul se apreciase continuu mai bine de două săptămâni.

Faţă de dolarul american, leul s-a depreciat de asemenea, până 3,5545 lei/euro, cursul oficial fiind cu aproape un ban peste cel indicat ieri de BNR.

Scăderea leului faţă de moneda americană s-a produs din cauza deprecierii euro faţă de dolar, ca urmare a înrăutăţirii perspectivelor de creştere economică la nivelul zonei euro şi a incertitudinii privind ajutorul care trebuie acordat Spaniei şi Greciei.

Şi cursul oficial al leului în raport cu francul elveţian a crescut astăzi. Dacă ieri cotaţia era de 3,7455 lei/franc, astăzi a urcat la 3,7507 lei/franc.

Ne puteți urmări și pe Google News