Personaj de geniu al Renașterii și al culturii universal, Leonardo da Vinci a fost un tip cu totul ieșit din tiparele epocii în care a trait. Apreciat ca artist pentru lucrările sale și ca inginer pentru mașinăriile pe care le-a inventat, protejat de mai marii vremii, avea un statut special, permițându-și lucruri care în mod normal ar fi scandalizat.
În jurul vârstei de 50 de ani, Leonardo era un artist împlinit, se poate spune fără teamă de a greși. Geniul său era recunoscut, lucrările sale erau apreciate, iar comenzile din partea mai marilor epocii curgeau. Pe unii, nu puțini la număr, își permitea chiar să îi refuze, fără teamă de consecințe deoarece se bucura de protecția celor mai de temut oameni ai vremii, precum Cesare Borgia.
În 1500, se stabilise din nou la Florența, oraș care tocmai ieșise de sub influența fundamentalismului religios impus de revolta călugărului radical Girolamo Savonarola. Florentinii reveneau la viață după ce, cu câteva luni mai înainte fuseseră martorii unei crize religioase care a culminat cu ceea ce s-a numit „Rugul vanităților”, când au fost aruncate în foc lucrări de artă, cărți mobile de valoare, haine scumpe etc.
O apariție excentrică în Florența
Contemporanii lui Leonardo, cei ce l-au cunoscut ni-l descriu ca pe un dandy care se costuma și se purta ca atare. Costumele sale extravagante stârneau admirație și indignare, în egală măsură, la fiecare ieșire a artistului. Purta haine încărcate de satin și catifea, de culori aprinse, roz sau violet, caftane lungi și turbane de inspirație arăbească, fără să-i pese de conservatorii care se scandalizau la vederea sa.
Un inventar al lucrurile sale de îmbrăcăminte, pe care artistul l-a trecut într-unul din carnetele sale de notițe, ne permite să ne facem o imagine despre costumațiile extravagante ale artistului.
În cufărul de haine, acesta deținea mai multe robe, din tafta sau din catifea, de culoare roz, violet sau trandafiriu, un burnuz arab, o capă violet cu guler larg și glugă de catifea, două perechi de ciorapi violet și roz-prăfuit, două haine de satin de culoare mov, respectiv purpuriu și o beretă roz.
Salai, mai mult decât un simplu tovarăș
La fel de extravagant își purta și companionul, un tânăr numit Salai, de care artisul era foarte atașat, căruia îi făcea tot felul de daruri și căruia îi ierta toate răutățile și neghiobiile. Tânărul purta costumații exotice, în culori extravagante, roz sau trandafiriu, pe care Leonardo i le oferea în semn de prețuire.
Acesta deținea, conform aceluiași inventar făcut de artist, o tunică după moda franțuzească, ciorapi trandafirii cu garnitură, o capă primită, de artist, de la Cesare Borgia, patronul în slujba căruia s-a aflat o perioadă bună. Erau genul de haine pe care nimeni din epocă, nici măcar Leonardo da Vinci, nu le-ar fi luat pentru un tip oarecare.
De altfel, există destule indicii care ne îndreptățesc să credem că lui Leonardo îi plăcea mai mult compania băieților decât cea a femeilor și că a practicat homosexualitatea. Or, Salai a jucat un rol important în viața sa, fiindu-i alături până la moartea sa, din mai 1519.