Muzicianul Grigore Leșe a avut sâmbătă o dublă lansare: volumul „Horea în grumaz. Înger păzitor și ispită” și audiobook-ul „Cum au înfl orit horile în glasul meu”
Hora și horea nu sunt totuna. „Horile Lăpușului, chiar de sunt îmbătrânite ori sluțite, încă umblă, hoinăresc, apoi se odihnesc, se moștenesc, apoi se negociază, răbufnesc, se întoarnă, pentru ca apoi să se împace. Nicicând horea (și cu atât mai dihai horea din grumaz) nu poate fi prinsă în rame, aidoma unui tablou. Nici prescrisă în rețete, aferente unor cure miraculoase. Grigore Leșe cunoaște temeinic acest adevăr”, spune muzicianul Liviu Dănceanu.
Dar de unde până unde, o carte despre horea în grumaz? „Cartea pe care am scris-o este una de împăcare. Cartea drumului meu de cunoaștere și înțelepciune, în care horea mi-a fost și înger păzitor, și ispită”, explică Grigore Leșe (foto). Mai are valoare moștenirea noastră? „Astăzi, prezentul este hodorogit. Vătămat de trecut, este umil, neînsemnat și nevoiaș. Prezentul este ținut în derută, este rătăcit. Raportarea permanentă la trecut a devenit un clișeu. (...) Prezentul are taine noi, este un urcuș, ne dă putere. Nu-l putem lăsa în singurătate. (...) Nu-i grija mea ce se va întâmpla cu trecutul. Eu trebuie să trăiesc prezentul, horind...“, încheie artistul.
Concluzia lui: hora se trăiește împreună cu ceilalți, se împrumută și se dă energie, în timp ce horea se cântă singur, de durere, de dor. Cartea și audiobook-ul au apărut la Editura „Humanitas”.
„Nu horesc hainele ”
Grigore Leșe a prezentat, sâmbătă, motivele pentru care, printre altele, a scris această carte.
● Nu poți schimba textele și liniile melodice după bunul plac. Nu poți hori o hore fără să spui de la cine ai auzit-o.
● Nu e bine să te ascunzi după hainele țărănești, dacă nu ești născut să horești, nu horesc hainele în locul tău.
● Nu e bine să furi ideile de spectacol, de concert sau formulele de concert.
● Nu e bine să folosești vocea de belcanto în horirea țărănească și să faci pe țăranul dacă nu ești.
● Nu e bine ca horea să fie predată în academiile de muzică.
● Nu e bine să confunzi performanțele artistice de pe scenă cu cântatul la nunți, petreceri și sindrofii.
● Nu e bine să horești cu scopul de a face bani – arătarea sufletului nu trebuie plătită.
● Nu e bine să migrezi de la o televiziune la alta și să te dai ceea ce nu poți fi.