În fapt, a fost vorba doar de o „legendă” fabricată în laboratoarele propagandei sovietice. Povestea a fost creată în noaptea de 30 spre 31 august 1935. La sfîrșitul schimbului de noapte, Alexei Grigorovici Stahanov a raportat superiorilor depășirea planului de lucru de peste 7 ori, extrăgând din mină 102 tone de cărbune în 5 ore și 45 de minute, în timp ce media normală era de 14 tone pe schimb.

 Evident, nu există certitudinea că performanţa a avut loc cu adevărat și, cel mai probabil, a fost ajutat în obţinerea ei de către ceilalți ortaci din șut.

Minerul din Donbass s-a transformat ulterior într-un instrument eficient de propagandă, un exemplu perfect de devoţiune faţă de partid şi faţă de cerinţele acestuia de creştere a productivităţii muncii şi, desigur, de a demonstra superioritatea sistemului economic centralizat sovietic.

A apărut, dealtfel, și pe coperta prestigioasei reviste Time. El a fost ales deputat în Sovietul Suprem, decorat de mai multe ori, primind și distincția de Erou al Muncii Socialiste. Stahanov a murit într-un spital de psihiatrie în 1977.

 

Te-ar putea interesa și: