Legea violenţei în familie a trecut de Parlament. Ce schimbări s-au adoptat

Legea violenţei în familie a trecut de Parlament. Ce schimbări s-au adoptat

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul de modificare şi completare a Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Proiectul are ca obiect de reglementare redefinirea conceptelor de „violenţă domestică", „violenţă împotriva femeilor", „victimă" şi completarea definiţiilor aferente formelor de violenţă domestică.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui act normativ.

De asemenea, prin acest proiect de act normativ se introduc: obligaţia autorităţilor locale de a menţine baze de date cu informaţii despre servicii, centre sau alte forme de sprijin pentru victimele violenţei domestice; obligaţia de a asigura crearea şi funcţionarea serviciilor sociale; ordinul de protecţie provizoriu ca formă specifică de protecţie a victimelor unor fapte grave de violenţă domestică; existenţa unui sistem electronic de supraveghere care să permită verificarea respectării obligaţiei agresorului în cazul ordinului de protecţie provizoriu şi al ordinului de protecţie.

Prin urmare, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale competente în prevenirea şi combaterea violenţei domestice au obligaţia de a colecta date statistice relevante, dezagregate şi la intervale regulate privind cazurile de violenţă domestică. Aceste date sunt colectate în vederea monitorizării funcţionării serviciilor sociale destinate victimelor, precum şi în vederea studierii cauzelor şi efectelor violenţei domestice şi sunt centralizate de Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, care are obligaţia de a realiza anual un studiu naţional şi defalcat pe judeţe privind violenţa domestică.

 

Ne puteți urmări și pe Google News