Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a declarat joi că legea turismului ar putea fi aprobată de Guvern în maxim două săptămâni. Acesta a mai precizat că legea turismului ca avea un capitol dedicat despre sistemul informatic de evidență în turism.
„Îmi doresc foarte mult ca în două săptămâni, maximum, să intru în şedinţa de Guvern cu Legea Turismului unde avem un capitol întreg despre un sistem informatic de evidenţă în turism. Este important să avem acel sistem informatic şi în timp real, să ştim cum stăm pentru a putea diagnostica şi a lua măsuri eficiente şi în timp real. Este o obligaţie să realizăm acest lucru astfel încât să putem să eficientizăm la maxim turismul din România. Am luat toate avizele, mai suntem la justiţie, dar azi o să iasă şi acest aviz, după care o să putem să o promovăm", a spus Trif, informează agerpres.ro
El a explicat că sistemul care va fi implementat nu va fi un Big-Brother pentru hotelieri, ci „un lucru extrem de simplu, dar extrem de eficient şi util".
„Ne interesează doar nişte date statistice, să nu credeţi că facem un Big-Brother, nu ne interesează CNP, nu neapărat nume, ne interesează doar număr de turişti, vârstă, dacă sunt turişti străini, dacă sunt români, date statistice care să ne poată ajuta pe noi atunci când facem orice strategie de dezvoltare în turism. Nu este nimic complicat. Nu inventăm noi roata. O să aibă un IP, o să intre şi o să completeze nişte date, pe care noi, bineînţeles, o să le şi verificăm. O să fie un lucru extrem de simplu, dar extrem de eficient şi util pentru noi", a subliniat şeful de la Turism. În ceea ce priveşte pregătirile pentru sezonul estival, Trif a menţionat că voucherele de vacanţă şi reducerea TVA la 5% a ajutat industria foarte mult anul trecut. „Am fost la târgul de turism săptămâna trecută şi am discutat cu autorităţile locale şi m-am întâlnit şi cu mediul de afaceri, şi îmi spuneau că a contat foarte mult anul trecut - chiar dacă a fost pe final - acea taxă de TVA redusă la 5% - dar foarte mult au contat şi voucherele de vacanţă. Au avut un grad de umplere mult mai ridicat decât anii trecuţi. Eu am fost anul trecut pe litoral şi m-am bucurat să văd foarte mulţi oameni care ne-au mulţumit, nu mie personal, Guvernului României, pentru că am dat aceste vouchere şi au văzut pentru prima dată marea. Oameni care nu şi-au permis să vină la mare cu familie şi cu copii. Eu cred că acesta este un lucru bun să putem să ajutăm oamenii, dar în acelaşi timp să sprijin şi industria. Unii ne-au acuzat că sunt măsuri sociale, populiste. Nu, acestea au un efect cel puţin dublu, pentru că aceşti bani se pot cheltui doar în România şi acei bani intră în economia ţării. Să nu uităm că restaurantele şi hotelurile sunt 95% private", a mai adăugat Trif.