Legea șomajului a fost modificată la începutul lunii decembrie 2017. Vă prezentăm, mai jos, cele mai importante schimbări.
„Printre modificările aduse de OUG nr. 95/6 decembrie 2017 se numără faptul că nu vor beneficia de indemnizație de şomaj absolvenții care, la data solicitării dreptului, au fost admişi sau urmează cursurile unei forme de învățământ, organizate şi/sau acreditate, după caz, în condițiile legii”, se arată într- un comunicat remis Agerpres.
Totodată, Legea şomajului mai prevedea că absolvenții în vârstă de minim 16 ani, înregistrați la AJOFM (Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă), care se încadrează cu normă întreagă pe o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de încadrare egală cu valoarea indicatorului social de referință. De asemenea, absolvenții cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizație de şomaj şi se angajează în perioada de acordare a indemnizației, cu normă întreagă, pe perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o sumă egală cu indemnizația de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.
Date noi pentru absolvenți
Potrivit noilor modificări, de stimulentele amintite mai sus nu mai beneficiază următoarele categorii: absolvenții care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii doi ani, cu excepția situației în care, pentru persoanele respective, aceşti angajatori au încheiat contracte individuale de muncă pe perioada vacanțelor, în condițiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenților, cu modificările ulterioare, indiferent dacă au beneficiat sau nu de stimulent financiar; absolvenții care în perioada cuprinsă între data absolvirii şi data solicitării dreptului au fost admişi în unul dintre nivelurile de învățământ, conform prevederilor legale.
Alte modificări: persoanele care beneficiază de primă au dreptul la menținerea primei acordate şi în situația în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la angajatorul la care s-au încadrat în muncă şi se încadrează în termen de 30 de zile la un alt angajator, în aceleaşi condiții, respectiv cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni.
Când iei primă de 500 de lei
O altă modificare adusă de OUG nr. 95/2017 constă în faptul că şomerii înregistrați la A.J.O.F.M. Ilfov, de cel puțin 30 de zile, care nu beneficiază de indemnizație de şomaj, în situația în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, ulterior datei înregistrării, beneficiază de o primă de activare în valoare de 500 de lei, neimpozabilă.