Conform procedurii normale legislative, Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, cu 175 voturi pentru, 83 împotrivă şi 14 abţineri, Ordonanţa de urgenţă 91/2017 care modifică Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Deputații însă au inclus câteva amendamente noi.
Ore suplimentare bine plătite
Spre exemplu, orele suplimentare efectuate de poliţişti vor fi plătite cu 75% din solda lor de bază, în condiţiile în care se încadrează într- o limită de 3%. Apoi, jandarmii vor avea și ei în plus o indemnizaţie de 10% pentru intervenţii, iar pentru activitatea desfăşurată de nevăzătorii cu handicap grav şi accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcţie/ salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare.
De asemenea, se majorează cu 20% (față de nivelul din februarie 2018) și cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cel al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor și premiilor incluse în salariul brut pentru personalul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
Și personalul Consiliului Concurenţei, al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor și al ANI primesc o majorare a salariului de bază de 10%. Pentru personalul didactic şi nedidactic din instituţiile de învăţământ superior, consiliile de administraţie pot stabili salarii diferenţiate, cu o creştere de până la 30% a salariului de bază deţinut, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate şi de calitatea acesteia, iar sumele pentru aceste salarii se vor plăti exclusiv din venituri proprii. Pe lângă acestea, o majorare cu 15% a salariului de bază primesc și:
● angajații din Administraţia Prezidenţială şi ai Secretariatul General al Guvernului care reprezintă interesul instituţiilor statului în relaţia cu terţii;
● funcţionarii publici din ministere, aparatul Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, din deconcentrate, precum şi cei din serviciile Parlamentului;
● personalul de specialitate din cadrul Curţii de Conturi, pentru complexitatea muncii.
Cresc salariile managerilor de spital
Potrivit actului normativ adoptat de deputați, salariul de bază al managerului unui spital cu peste 400 de paturi şi al managerului general va fi cel puţin egal cu cel al directorului medical majorat cu 10%. Pentru managerii din spitalele cu mai puțin de 400 de paturi majorarea este de doar 5%. De asemenea, psihologii din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, care au specializarea clinică, vor avea salariu de bază mai mare cu 10%.