Pensiile românilor se vor modifica, începând cu anul viitor, după intrarea în vigoare a Legii 127/2019. Schimbările propuse de autorii actului normativ au în vedere și majorările acordate persoanelor care s-au retras din activitate. Între criteriile în funcție de care se vor aplica creșterile de venituri au legătură cu anul nașterii, dar și cu sexul beneficiarilor.
Legea pensiilor. Pensiile românilor se vor modifica, conform noilor reglementări care vor intra în vigoare începând cu prima zi a anului viitor. Legea 127/2019 stabilește o serie de criterii pentru majorarea sumelor acordate românilor care s-au retras din activitate. Pensiile românilor vor crește între altele și în funcție de anul nașterii sau de sexul beneficiarilor.
Începând cu anul 2024, sistemul de pensii din România va funcționa după noi reguli. Modificările din legislație vor avea impact asupra sumelor primite de pensionari. Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a explicat ce schimbări vor fi aduse prin noile reglementări.
Una dintre acestea se referă la pensionarii anticipat. Aceștia vor avea permisiunea să-și completeze veniturile obținute din pensie. Drept care vor putea încheia angajamente legale de muncă.
Va fi luată în considerare perioada în care au fost efectuate contribuții de asigurări sociale în calculul stagiului minim de cotizare.
Pensiile românilor vor crește de la 1 ianuarie
Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a explicat cum vor crește pensiile începând cu luna ianuarie 2024. Astfel, punctul de pensie ar putea fi majorat de la 1.785 lei la 2.142 lei. Cea mai mică pensie ar putea crește de la 1.125 lei la 1.350 lei.
Legea propune o creștere prin actualizarea punctului de pensie anual, în funcție de inflație și de creșterea reală a câștigului salarial mediu brut din anul anterior, cu 50%.
„Este clar prevăzut în lege mecanismul de indexare de 100% din rata inflației și de 50% din creșterea salariului mediu brut care trebuie corelată și cu necesitățile din sistem pentru a le diminua realist. Trebuie să facem o indexare, însă este prematur să discutăm de 1 ianuarie 2024, dar mecanismul este clar și trebuie să transpunem în actuala lege ce v-am spus ca să fie acoperită inflația și creșterea”, a explicat Daniel Baciu despre pensiile românilor.
Legea pensiilor. Criteriile de majorare în cazul femeilor
Una dintre cele mai importante modificări vizează diferențierea procentului de majorare a pensiei în funcție de data nașterii și a celei de pensionare. În cazul femeilor, această schimbare va afecta anumite categorii. Care sunt principalele modificări în funcție de aceste criterii, la pensiile românilor:
- Femeile născute între aprilie și august 1945 vor beneficia de o majorare de 0,33%;
- Femeile născute între septembrie 1945 și ianuarie 1946 vor beneficia de o creștere de 0,67%.
- Femeile născute între iulie și septembrie 1946 vor beneficia de o creștere de 5%;
- Femeile născute între ianuarie 1951 și decembrie 1951 vor beneficia de o creștere treptată către 10-11%;
- Femeile născute între octombrie 1954 și septembrie 1955 vor beneficia de cea mai semnificativă majorare, de 12%.
Cum vor evolua pensiile românilor
Pensiile românilor. În cazul bărbaților pensionari, majorarea va fi considerabil mai mare, comparativ cu femeile, în funcție de anul nașterii:
- Bărbații născuți între ianuarie 1939 și martie 1940 vor avea o majorare de 20%;
- Bărbații născuți până în septembrie 1944 vor beneficia de o majorare de 25%;
- Bărbații născuți între iulie și septembrie 1945 vor primi o majorare de 28%:
- Bărbații născuți în intervalul aprilie-septembrie 1946 vor beneficia de o creștere a pensiei de 30%;
- Bărbații născuți între octombrie 1948 și martie 1950 vor beneficia de o creștere cu 30%.
Aceste modificări la pensiile românilor vor avea un impact important în ceea ce privește pensiile românilor. Pentru o pensie de 2.000 de lei, un român va primi o majorare de 600 de lei în funcție de data nașterii și a pensionării.