Legea offshore a fost votată în Camera Deputaților și va merge la promulgare la președintele României. Legea a primit 248 de voturi pentru și 34 împotrivă. votul nu a mers fără probleme, având loc dispute între liderul AUR George Simion și ministrul Energiei Virgil Popescu.
Legea offshore a fost aprobată în Camera Deputaților, cu 248 voturi „pentru” și 34 „împotrivă”. Dezbaterile de la Camera Deputaților, înainte de vot, nu au fost lipsite de scandal. Implicați au fost, ca și în trecut, ministrul Economiei, Virgil Popescu și liderul AUR, George Simion. Legea offshore a primit, marți, raport favorabil în comisiile de specialitate din Camera Deputaților. Împotriva raportului favorabil au votat patru deputați, iar restul au votat favorabil.
„Practic, România, în urma adoptării acestui proiect legislativ, poate începe exploatarea gazelor din Marea Neagră. Au fost blocate până acum. Proiectul aduce stabilitate, predictibilitate, un sistem fiscal prietenos. Dăm certitudinea investitorilor că modelul fiscal, redevențele vor rămâne aceleași pe toată perioada acordurilor petroliere.
Mai mult, asigură secutatea energetică a României. Nu pot să nu remarc faptul că la comisii un singur partid s-a opus, că vrea să crească fiscalitatea. Oare ce să însemne asta? Doriți să rămânem dependenți de gazele rusești? Ascultați de Kremluin și de ordinele lui Putin? Ajunge”, a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu, în timpul dezbaterilor.
O nouă dispută Virgil Popescu - George Simion
Virgil Popescu a avut o nouă dispută cu liderul AUR, George Simion care a anunțat că partidul său votează împotrivă: Totodată, Simion l-a acuzat pe Virgil Popescu, de furt, spunând că este „ministrul hoț”.
După ce ședința s-a încheiat, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ar fi trebuit să susțină o declarațuie de presă, însă a fost anulată. Aceasta deoarece liberalul era urmărit de deputatul George Simion.
„Îl escortez afară. E un hoț. Hoțul, ministrul Energiei”, a spus George Simion.
Ministrul Energiei a încercat să plece cu liftul, dar Simion l-a urmărit, continuând să-l jignească. Ulterior, Popescu a plecat prin altă parte, urmărit de Simion.
Legea a trecut de Senat cu 91 voturi
Săptămâna trecută proiectul a fost aprobat de Senat, cu 91 voturi „pentru” și 13 „împotrivă”.
„A trebuit să vină PSD din nou la guvernare pentru ca această lege să fie în dezbatere și să fie... împreună cu cei din actuala coaliție de guvernare. Ne uităm la inițiatori și vedem că liderii sunt toți prezenți acolo, împreună cu ministrului Energiei, ceea ce dă o garanție că această lege e bună pentru cetățenii României. E necesar să fie adoptată azi pentru avem un război în preajma României, avem nevoie de gaze. Înseamnă un miliard de metri cubi pe an”, spunea în timpul dezbaterilor Radu Oprea (PSD).
Principalele modificări anunțate de Virgil Popescu
Potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu, principalele modificări la legea offshore vor duce la deblocarea investiţiilor din Marea Neagră. Un alt efect va fi accelerarea investiţiilor și asigurarea securității în aprovizionare a ţării, în caz de criză energetic. România va putea deveni şi furnizor de securitate energetică regională, după ce va produce mai mult decât va consuma.
Popescu preciza că propunerea legislativă are ca obiect adoptarea unui set de măsuri privind stabilitatea regimului fiscal şi de redevenţe petroliere incluse în Legea Offshore, precum şi eliminarea impozitării suplimentare a veniturilor pentru preţurile de vânzare la care investitorii nu realizează supraprofituri (între 45,71 lei/MWh şi 85 lei/MWh), cu menţinerea grilei de impozitare în urma practicării unor preţuri mai mari de 85 lei/MWh.