Noi obligații pentru șoferi. Amenzile sunt semnificative. Legea a fost promulgată

Noi obligații pentru șoferi. Amenzile sunt semnificative. Legea a fost promulgată Sursa foto: Razvan Valcaneantu

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, prin decret, proiectul pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Potrivit prevederii legislative, luminile de întâlnire devin obligatorii în timpul zilei.

Șoferii vor fi nevoiți să respecte o nouă obligație care a fost reglementată prin lege. Mai exact, atunci când se vor deplasa pe drumurile publice, aceștia vor trebui să folosească faza scurtă sau luminile de întâlnire, pe toate drumurile publice. Regula, care în prezent se aplică, conform Codului Rutier, doar pe autostrăzi, drumuri expres sau drumuri europene, va fi extinsă și la drumurile naționale sau județene.

Luminile de întâlnire devin obligatorii pe toate drumurile publice

Legea care îi obligă pe șoferii români să folosească luminile (faza a doua) diurnă în timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri publice, a fost promulgată.

Potrivit prevederilor unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final în Camera Deputaților, șoferii vor avea obligația de a folosi în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă pe toate categoriile de drumuri publice, nu doar pe autostrăzi sau drumuri naționale europene, așa cum prevedea legea până în prezent. Șoferii care nu respectă această lege riscă să fie sancționați cu o amendă și două puncte de penalizare. Punctul de amendă a fost înghețat în 2023 la nivelul de 145 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce se urmărește cu noilor modificări la Codul Rutier

Această prevedere legislativă este destinată completării legislației naționale din domeniul circulației rutiere și urmează exemplul din alte state europene. Obiectivul urmărit prin modificarea din Codul Rutier este de a reduce numărul de accidente auto pe drumurile publice.

Potrivit statisticilor existente la nivelul Uniunii Europene, România se află pe unul dintre ultimele locuri în topul siguranței rutiere. Pe drumurile publice din țara noastră se înregistrează, în fiecare an, aproape 100 de decese rezultate din astfel de accidente. Pe de altă parte, media europeană a accidentelor rutiere este la jumătate, comparativ cu România, de 49 de cazuri pe an.

Așadar, OUG nr. 195/2002 se modifică după cum urmează:

La articolul 44, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: În circulația pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”, potrivit Agerpres.