Institutul Național de Statistică a trimis Guvernului Dăncilă un proiect de lege privind orgnizarea recensământului din 2021.
Proiectul de lege privind recensământul din 2021 a intrat în dezbatere publică. Un nou recensământ al populaţiei şi locuinţelor se va desfășura în intervalul cuprins între iulie şi noiembrie 2021. Conform proiectului de lege trimis de către Institutul Național de Statistică, cetăţenii români îşi vor putea completa online formularele de recenzare, urmând ca cei care nu au făcut acest lucru să fie recenzaţi după modelul clasic, prin interviuri faţă în faţă.
În același proiect de lege se arată că „persoanele salariate care se auto-recenzează prin intermediul Internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecţie a acestei metode”.
Recensământul este obligatoriu pentru „persoanele cu cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie, cu reşedinţa obişnuită în România” şi pentru „persoanele cu cetăţenie română, cu domiciliul în România, dar cu reşedinţa în altă ţară pentru o perioadă mai mică de 12 luni”.
Cei care vor refuza să participe la recensământ vor fi sancționați cu amendă contravenţională. Programele informatice pentru autorecenzarea online vor fi realizate de Institutul Naţional de Statistică şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Conform proiectului de lege, autorecenzarea se va realiza astfel:
„Fiecare persoană cu reşedinţa obişnuită în România trebuie să se autorecenzeze accesând pe Internet propriul formular individual P, completat deja parțial cu anumite date obţinute prin colectarea indirectă, pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole, şi să realizeze, după caz, următoarele modificări sau completări:
- să modifice informaţii deja completate în formular prin colectarea indirectă din surse administrative care nu corespund cu realitatea;
- să completeze adresa reşedinţei obişnuite în cazul în care aceasta nu corespunde cu adresa de domiciliu;
- să completeze răspunsurile la toate întrebările din formularul individual;
- să completeze răspunsurile la toate întrebările din formularul gospodăriei din care face parte dacă acesta nu a fost completat deja de un alt membru al gospodăriei;
- să completeze răspunsurile la toate întrebările referitoare la clădirea în care este amplasată locuința, în cazul în care răspunsurile la aceste întrebări nu sunt deja completate.”