Lege importantă pentru bugetari, decizia Senatului. Toți angajații la stat sunt vizați

Senatul României. Sursa foto: facebook

Legea care propune interzicerea cumulului de funcții plătite din sistemul bugetar n-a mai intrat la vot în Senat. Lăsată la urmă, pentru ultima zi de lucru a Plenului din această legislatură, legea primise, oricum, doar avize negative la comisii. Ea va trebuie supusă votului de viitorul Parlament.

În lipsa raportului comisiei, legea n-a mai intrat la vot, deși astăzi se împlinește termenul de adoptare tacită. Dacă va trece mai departe, vom vedea în următorul Parlament.

Ce prevede proiectul de lege

Proiectul de lege prevede „imposibilitatea ca o persoană să fie titularul a două sau mai multe contracte individuale de muncă, rapoarte de serviciu sau să fie beneficiarul a două sau mai multe acte de numire în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, în care acestea sunt retribuite prin indemnizații sau salarii de la bugetul de stat”.

Legea a fost inițiată de deputații Steluța Cătăniciu și Grațiela Gavrilescu, ambele membre ale grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, la care se adaugă deputatul PSD Vlad Popescu și deputata Partidului Național Liberal Maria Stoian.

Angajați la stat, proiect de lege

Care sunt excepțiile

Proiectul prevede și câteva excepții. Este borba despre activitățile de orice fel din domeniul privat, unde cumulul de funcții nu este limitat.

De asemenea se exceptează cumulul de funcții bugetate de la bugetul de stat cu orice funcție din domeniul privat, acolo unde legislația permite, sub condiția ca doar o singură activitate să fie finanțată de la bugetul de stat.

Legea mai spune că sunt exceptate de la această interdicție personalul din sistemul public de pensii, persoanel alese în funcții de autoritate sau de demnitate publică, precum și a celor pentru care durata mandatului este stabilită expres în Constituție.

Pe de altă parte, proiectul de lege în discuție nu vizează interzicerea cumulării pensiei cu salariul.