V-ați întrebat vreodată de ce în colindele de Crăciun revin iar și iar „florile dalbe”? Care flori în miezul iernii?
Ideea că ar fi o metaforă pentru fulgii de nea este o idee puerilă care trebuie exclusă din start, dat fiind că în foarte multe cazuri se vorbește despre „florile dalbe, flori de măr”. Așadar, flori reale, nu figuri de stil.
Cum colindele coincid cu perioada solstițiului de iarnă, după care ziua începe să crească și să se presimtă primăvara, cea dintâi explicație care ne vine la îndemână este că e vorba de o reminiscență păgână de invocare a renașterii naturii.
De când a început să fie prăznuită (sec. III), data Nașterii Mântuitorului a fost stabilită în legătură cu solstițiul de iarnă, tocmai pentru pentru a se suprapune peste serbările păgâne și a fi astfel primită mai ușor de populațiile cărora li se propovăduia Evanghelia.
Totuși există și o altă explicație, mai profundă: abia a trecut Sfântul Nicolae așa că vă amintiți că Moșul aduce copiilor cuminți daruri, iar celor neastâmpărați câte o nuielușă. În satul ancestral, nuiaua era pusă într-un vas cu apă, de preferință la căldură lângă cuptor.
Dacă până la Crăciun înflorea, era semn că micuțului care o primise i s-au iertat toate greșelile. Să mai spunem că joarda era de măr și făcea „flori dalbe”? Potrivit tradiției, Pomul Cunoștinței Binelui și Răului, din mijlocul Raiului și din care Adam și Eva nu aveau voie să guste, era un măr. Tot Sfânta Tradiție ne spune că din lemnul uscat al acestuia a fost cioplită Crucea pe care a pătimit Hristos. Semnificația și mai adâncă a înfloririi nuelușei este că Nașterea lui Iisus și Răstignirea Sa pe Cruce aduc iertarea păcatelor tuturor oamenilor, de la Adam până azi.
Nuielușa din lemn uscat, unealtă pedepsitoare, simbolizează Crucea pe care a pătimit Mântuitorul. Înflorirea ei simbolizează reîntoarcerea la Raiul dintâi, având în mijloc Pomul revenit la viață (înflorit). În jurul său, oamenii care au aflat între timp ce înseamnă Binele și Răul, ce înseamnă Moartea și Viața. Cine ar fi crezut că în nuielușa atât de detestată se ascunde o întreagă teologie a Mântuirii?