Asociația Curtea Veche organizează NARATIV - festivalul de lectură pentru copii. Despre acest proiect ne-a vorbit Iren Arsene, președinta Asociației Curtea Veche
- Evenimentul zilei: În opinia dumneavoastră, în ce stadiu se află piața de carte din România la ora actuală? Cum putem promova mai bine cultura prin carte?
- Iren Arsene: După discuțiile avute în ultima vreme cu librarii și cu cei din industria noastră, se detașează clar i deea că piața de carte nu a crescut. Stagnează. Este cea mai mică piață din UE și trebuie să înțelegem că, fără dezvoltarea acestei piețe, toate celelalte aspecte ale societății vor rămâne și ele în întârziere, pentru că totul pornește de la lectură și educație. Răspunsurile esențiale: economice, sociale, personale, toate vin doar printr-o educație bună. Apar zilnic zeci de titluri noi, oferta este efervescentă, calitatea cărților este din ce în ce mai bună. Dar numărul cititorilor este aproximativ același. Trebuie să ne orientăm spre toate programele culturale europene care ne sprijină, pentru a reuși să ajungem cu cărțile în cât mai multe zone. Pentru că există foarte puține librării în țară, trebuie să organizăm evenimente, festivaluri, târguri, donații, toate menite să aducă lectura și cartea cât mai aproape de casele oamenilor. Asta încercăm să realizăm la Curtea Veche Publishing și, de un an, prin Asociația Curtea Veche.
- Povestiți-ne mai mult despre programul național de lectură „Cărțile copilărieï”, pe care l-ați inițiat!
-Am înființat Asociația Curtea Veche anul trecut, pentru a dezvolta într-un mod independent și susținut activitatea de responsabilizare socială a editurii, iar activitățile noastre principale au în vedere programul național alternativ de
- Ce sfaturi le puteți oferi părinților pentru a-și apropia copiii de lectură?
- Citiți! Și afirm asta cu ferma convingere că dacă adulții nu mai citesc sau nu mai au timp de acest lucru, atunci nu le pot oferi un exemplu pozitiv celor mici. Părinții trebuie să fie conștienți că diferența dintre un copil care a citit de la cea mai mică vârstă și unul care întârzie să citească este foarte mare și aproape niciodată recuperabilă.
- Profesorii, de asemenea, sunt în căutare de noi idei. Ce soluții le puteți oferi?
- Împreună cu echipa de specialiști din cadrul Asociației Curtea Veche am elaborat un ghid pentru profesori, disponibil gratuit pe site-ul nostru și la cerere prin e-mail, ce conține o serie de tehnici inspirate din arta teatrală. Acestea sunt menite să apropie copilul de lectură și de profesor, astfel încât cititul să devină distractiv și atrăgător. Sunt metode testate, care și-au dovedit valoarea în cadrul cluburilor de lectură pe care le-am înființat.
- Septembrie este luna începerii școlii, dar se pare că anul acesta va fi și luna în care se va desfășura prima ediție a NARATIV - Festivalul de lectură pentru copii.
- Este un proiect cultural finanțat de ArCuB, în cadrul programului cultural „Ești București”, un eveniment aflat la prima ediție, dar care sperăm să crească din ce în ce mai mult. Statisticile demonstrează gradul scăzut de lectură din România și faptul că părinții și cadrele didactice, alături de copii, au nevoie de sfaturi și metode creative pentru a redescoperi plăcerea de a citi. Exact asta ne propunem cu NARATIV - Festivalul de lectură pentru copii. Am pregătit o serie de ateliere, conferințe și spectacole de lectură gratuite, la care îi invităm să ia parte, dacă se înscriu online pe site-ul www.narativ.ro.