Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în parteneriat cu Filiala București a Asociației „Terra Dacica Aeterna” organizează „Lecția de istorie vie”. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 12 octombrie 2019, începând cu ora 10ꓽ00, la sediul muzeului din Calea Victoriei, nr.12, București, în cadrul expoziției Copia Columnei lui Traian.
Organizatorii își propun să popularizeze istoria antică a României în rândul elevilor. Astfel, la eveniment au fost invitați elevi de la mai multe școli din București, precum Școala Gimnazială ,,Sfânta Treime” și Liceul Teoretic „Hristov Botev”.
Echipați în daci și romani, membrii Asociației „Terra Dacica Aerterna” vor susține în fața participanților o lecție de istorie „aplicată”. Astfel, elevii pot vedea pe viu cum arăta un legionar roman sau un războinic dac și pot înțelege scopurile pentru care unele arme și coifuri aveau anumite forme și utilizări.
Totodată, membrii „Terra Dacica Aeterna” vor susține mai multe ateliere meșteșugărești, dintre care le amintim pe cele de prelucrare a osului și a cornului, țesătorie, pielărie, metaloplastie sau jocuri romane. La finalul “lecției de istorie vie”, elevii din școlile menționate vor participa la concursuri cu premii, constând in cărți, replici de monede și jocuri PC.
În cadrul evenimentului, reprezentanții MNIR vor susține ghidaje în cele două expoziții permanenteꓽ Copia Columnei lui Traian și Tezaurul Istoric. O atenție deosebită va fi acordată demersurilor care au avut ca scop recuperarea brățărilor dacice, precum și a numeroaselor obiecte de podoabă și tezaure monetare care au fost ilegal scoase din țară. Cu prilejul acestui eveniment se va realiza o expoziție temporară cu artefacte geto-dacice aflate în depozitele muzeului: o camașă de zale, o spadă de tip celtic, o sica și un coif. Accesul la eveniment se va face pe baza achiziționării biletului de intrare.