Lecția de educație financiară. Cele mai importante lucruri pe care orice român trebuie să le știe
- Cristian Raducanu
- 19 mai 2024, 21:45
Cu pași timizi, românii încep să cunoască mai bine conceptul de educație financiară. Un concept care presupune stabilitate și investiții, fie că vorbim de bursă, criptomonede sau în diferite instrumente cu randament pozitiv.
Lecția de educație financiară
Cu toate acestea, consultanții atrag atenția asupra faptului că nu toate investițiile sunt singure. Expertul în educație financiară, Alexandru Chirilă a explicat care sunt etapele pe care trebuie să le urmărim atunci când investim. Mai ales dacă suntem novici la acest capitol.
Un prim sfat recomandat de toți experții în educație financiară constă în economisirea a 20% din salariu, în condițiile în care remunerația lunară și permite acest lucru. Dacă răspunsul este negativ, Alexandru Chirilă recomandă renegocierea contractului, dar acest lucru presupune o majorare limitată.
„…am venituri lunare, economisesc, dacă nu reușesc să economisesc nu am altă variantă decât ori să îmi cresc veniturile, însemnând faptul că pot renegocia contractul la locul de muncă, dar marja de creștere este limitată, pot munci mai multe ore, îmi pot lua un alt job, adică practic posibilitatea de a-mi creșteri veniturile este limitată…
Deci din punct de vedere al managementului finanțelor personale trebuie să nu îmi cresc foarte mult standardul de viață, dar să am niște venituri pe care să le pot crește. De aici trebuie să economisesc”, recomandă Alexandru Chirilă.
Creșterea venitului din salariu și cheltuielile lunare
Odată stabilite aspectele ce țin de remunerația lunară, expertul în educație financiară subliniază faptul că trebuie „să economisim pentru zile negre”, cel puțin până la momentul în care avem un fond de siguranță și unul de urgență”.
„Până când economisesc? Până când am un fond de urgență și un fond de siguranță. Asta înseamnă că acești bani sunt acei bani pe care pot pune mâna dacă îmi pierd sursa de venit. Statistic vorbind, este dovedit faptul că în șase luni de zile, un om poate pivota către un alt loc de muncă unde să corespundă din punct de vedere al salariului, șefului, companiei, fără să fie nevoit să facă compromisuri.
Ce fac după ce am aceste economii, pentru 6-12 luni? Următorul pas ar fi să investesc. Pentru că fără investiții, inflația în capitalism erodează valoarea banilor. Sunt niște concepte pe care noi spunem că le înțelegem, dar pentru că nu sunt puse cap la cap într-un singur element, nu avem niște repere care să ne facă să acționăm”, susține Alexandru Chirilă.
Concepte de educație finaciară
După stabilirea celor două fonduri, de siguranță și urgență, expertul în educație financiară ne recomandă să ne orientăm spre investiții. De aici apare întrebarea, în ce investim, în imobiliare sau la bursă?
Alexandru Chirilă a dezvăluit care sunt avantajele proprietăților imobliare și a instrumentelor de investiții. În linii mari, totul depinde de conversia proprietăților sau activelor în lichidități.
„Pot avea foarte multe apartamente care nu îmi generează nimic, iar în momentul în care le vând conversia lor în lichiditate se face în 3,6 luni de zile, pe când piețele financiare câștigă avantajul lichidității, întrucât vânzarea acțiunilor în piețele financiare se face în interval de câteva ore, dacă nu chiar instant”, mai spune consultantul financiar.
Bateria financiară
Echipa analistului financiar a pus bazele unui concept nou, „bateria financiară”. Un concept care îi arată utilizatorului cât timp poate trăi din resursele acumulate.
„Acest concept te ajută să vezi cât timp poți trăi din resursele acumulate pe parcursul vieții. Credem că toate soluțiile pe care băncile, toate companiile antreprenoriale le-au încercat până acum pentru a ajuta populația să economisească și să investească inteligent, ne-au adus în punctul în care studiul ne spune că nu este grozav.
Credem că este o abordare fresh care prin simplitatea ei nu face decât să determine omul la acțiune, să își pună întrebări. Dacă noi prin acest instrument îl ajutăm pe om să își pună o întrebare despre ce are de făcut de acum încolo, despre cum își poate crește gradul de încărcare financiară, noi ne vom fi atins scopul”, a adăugat expertul în educație financiară.
Educație financiară. Cum ne creștem averea netă
În continuare, Alexandru Chirilă a mai explicat că pentru o stabilitate financiară este indicat să acordăm mai multă atenție modalităților de a crește valoarea netă a averii. Pe scurt, averea netă este definită drept diferența între activele deținute și datorii, respectiv cheltuieli.
„Averea netă înseamnă active minus datorii. Și, pentru vârsta pensionării, nu ne permitem greșeli. Aici ne interesează securitatea fondurilor și apoi există tipuri de investiții în care obiectivul este să multiplic banii pe care i-am economisit pe parcursul vieții.
Și bineînțeles, fără să alerg după câini cu covrigi în coadă, pentru că în sectorul investițiilor nu există îmbogățire peste noapte și bineînțeles prin investiții constante în educație, în așa fel încât să fii capabil să iei decizii independente fără să asculți de unul și de altul”, a mai explicat Alexandru Chirilă la Antena 3 CNN.