Evenimentul Zilei > Sport > Le Monde, condamnat să plătească 300.000 de euro lui Real Madrid
Le Monde, condamnat să plătească 300.000 de euro lui Real Madrid

Le Monde, condamnat să plătească 300.000 de euro lui Real Madrid

Cotidianul francez Le Monde şi jurnalistul Stephane Mandard au fost condamnaţi să plătească 300.000 de euro drept daune clubului spaniol Real Madrid pentru un articol, în care erau menţionate unele practici de dopaj folosite de mai cluburi, scrie AFP.

Publicaţia Le Monde şi Stephane Mandard au fost condamnaţi de un tribunal madrilen la achitarea către clubul Real a unei compensaţii în valoare de 300.000 de euro, iar către doctorul Alfonso del Corral, directorul echipei mediacale a clubului de pe Santiago Bernabeu, a unei despăgubiri de 30.000 de euro.

Directorul adjunct al Le Monde, Laurent Greilsamer, a anunţat că publicaţia va contesta decizia în instanţă. "Vom înainta un apel pentru că suma pe care am fost condamnaţi să o plătim este disproporţională în raport cu toate practicile din Uniunii Europenă. Pot înţelege supărarea conducătorilor echipelor Real şi FC Barcelona. Totuşi, dacă ei consideră că le-a fost atinsă onoarea, ar fi putut pretinde o condamnare simbolică de un euro aşa cum se practică în UE. Înţelegem că fotbalul este un fel de religie de stat în Spania, dar avem dreptul să investigăm, să avem unele îndoieli şi suspiciuni legate de practicile sale", a susţinut Greilsamer.

Motivul: o legătură între dopajul din ciclism şi fotbalul spaniol

Real Madrid dat în judecată Le Monde, după ce publicaţia franceză a scris un articol referitor la o posibilă legătură între Real Madrid şi medicul spaniol Eufemiano Fuentes, persoana aflată în spatele afacerii de dopaj sangvin, care a afectat grav lumea ciclismului profesionist.

Ziarul Le Monde a scris, în ediţia din 8 decembrie 2006, că în acest scandal au fost implicate şi patru cluburi spaniole, printre care Real Madrid şi FC Barcelona. Clubul catalan a câştigat procesul cu Le Monde, un tribunal din Barcelona condamnând cotidianul francez, în ianuarie 2008, la plata a 300.000 de euro.