Lazea, BNR: E păcat să lăsăm o criză atât de mare să se piardă
- Raluca Florescu
- 23 februarie 2011, 18:16
Autorităţile române trebuie să facă eforturi în continuare pentru a reduce deficitele, care sunt încă la niveluri ridicate, a declarat Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR). El a precizat că, pe fondul crizei, România și-a redus substanțial deficitele, însă trendul trebuie continuat. "Este păcat să lăsăm o criză atât de mare să se piardă", a comentat el.
Oficialul băncii centrale a declarat că România a reuşit să reducă substanţial pe fondul crizei deficitul de cont curent, precum şi pe cel fiscal, dar nivelul lor este încă ridicat, pentru cerinţele investitorilor străni.
În opinia sa, un deficit extern de 4,2% din PIB este încă destul de mare în viziunea investitorilor, niveluri mai ridicate având doar ţări precum Turcia, Grecia şi Spania.
În plus, deficitul fiscal de 7,3% din PIB din 2010, calculat după standarde ESA, va trebui redus în acest an la doar 5%, a mai spus Lazea, astăzi, la un seminar pe tema anului financiar-bancar 2011
.Cum ieşim din criză Referindu-se la mijloacele pe care le are la îndemână România pentru a ieşi din criză, economistul şef al Băncii Naţionale a citat un studiu al Consiliului Investitorilor Străini care a indentificat 46.000 de proiecte de investiţii aflate în pregătire în prezent în România.
Acestea ar trebui prioritizate, a spus Lazea precizând că studiul CIS a indentificat 6 proiecte majore prioritare, din infrastructură, energie şi cercetare.
În opinia lui, Florian Libocor, economist şef al BRD SocGen, prezent la acelaşi seminar, România este un mare bolnav, iar blocajele care împiedică dezvoltarea economiei pot fi regăsite în "fişa medicală" a acestuia.
Două dintre ele sunt preţurile reglementate şi exploatarea insuficientă a capacităţii agricole. Totodată, una din probleme ar fi că trebuie concediaţi 1 milion de bugetari, însă economia creează doar 300.000 de locuri de muncă.
Pornind de la aceste probleme, autorităţile ar trebui să creeze o "fiţuică în care să menţioneze nu mai mult de trei măsuri, trei dead-line-uri şi trei rezultate aşteptate", care să fie luate în viitorul apropiat, a spus Libocor.
Pe de altă parte, Nicolae Chideşciuc, economistul şef al ING Bank România, susţine că dezvoltarea economică are nevoie de finanţare care poate veni din fondurile europene, în condiţiile în care băncile locale vor reporni cu greu creditarea din cauza nivelului mare ar creditelor neperformante, iar băncile europene nu par dispuse să ne finanţeze.