Lazea, BNR: Dobânzile scad la toate tipurile de credite
- Raluca Florescu
- 14 iunie 2011, 10:44
Pentru toate tipurile de credite noi acordate asistăm la o reducere a dobânzii, "ceea ce dă temei părerii că se va relua creditarea", a spus, astăzi, Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), în cadrul unui seminar pe teme de creditare, organizat de Finmedia.
Potrivit acestuia, în ultima perioadă, portofoliile de credite de consum garantate cu ipotecă ale băncilor s-au deteriorat mult mai rapid decât cele de credite negarantate, unde rata creditelor neperformante începe să se stabilizeze.
Lazea a explicat că această evoluţie s-ar putea datora faptului că împrumuturile de consum garantate cu ipotecă s-au realizat în valută şi în special în franci elveţieni, monedă care s-a apreciat foarte mult în ultimul timp în raport cu leul, ceea ce a făcut ca pentru debitori să fie extrem de dificil să continue plata ratelor.
"La creditele în valută, neperformantele continuă să crească, dar la lei situaţia se stabilizează", a mai spus Lazea.
Potrivit acestuia, fenomenul se explică prin faptul că băncile au acordat debitorilor pe care i-au considerat foarte solvabili credite mari ale căror rate ajungeau şi până la 70% din venit, în timp ce clienţilor consideraţi mai puţin solvabili – credite mai mici, în lei.
"Când criza a venit şi salariile au scăzut, ratele la credite au mâncat îndatoraţilor în valută aproape întregul venit", aşa încât aceştia au reuşit tot mai greu să-şi achite creditele, a adăugat Lazea.