Premierul a făcut astăzi propunerea ca fostul ambasador al României la UE să ocupe funcţia de şef al diplomaţiei româneşti. La scurt timp, preşedintele Băsescu a semnat decretul de numire a lui Comănescu în fruntea MAE. Odată cu înaintarea propunerii pentru noul ministru de Externe, Călin Popescu- Tăriceanu a transmis şefului statului solicitarea de a lua act de demisia lui Adrian Cioroianu din funcţia de ministru al Afacerilor Externe. Fostul ambasador a mai fost propus pentru şefia Externelor în urmă cu un an.
Comănescu a fost nominalizat de Tăriceanu deoarece Adrian Cioroianu, fostul ministru de Externe, a anunţat vineri seara că părăseşte postul în urma cazului lui Daniel Claudiu Crulic, românul mort într-o închisoare din Polonia, după două luni de greva foamei.
"Nimic nu este mai important decât viaţa unui om", şi-a motivat Cioroianu deciza, explicând că, deşi a ales varianta demisiei de onoare, nu are nicio vină în acest caz.
CV Lazăr Comănescu
Date personale:
Data şi locul naşterii: 04.06.1949, Horezu (Ursani) Vâlcea Starea civilă: căsătorit, un copil
Studii:
1967 - 1972 ASE – Facultatea de Comerţ exterior 1973 - Sorbona – Curs de civilizaţie şi limbă franceză contemporană 1983 - Doctor în relaţii economice internaţionale Gradele Diplomatice
1990 - Secretar I 1991 - 1994 - Consilier 1994 - 1998 - Ministru consilier 1998 - Ambasador
Activitate profesională:
1972 - 1982 - referent, ataşat, secretar III MAE 1982 - 1990 - asistent, lector universitar ASE 1990 - 1994 - Secretar I, consilier, ministru consilier Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană 1994 - 1995 - Director MAE sept. 1995 – dec. 1995 - Director general, şef de Cabinet ministru MAE dec. 1995 – martie 1998 - Secretar de stat MAE
Activitate managerială:
1990 - 1994 - prim colaborator Misiunea României pe lângă UE 1994 - 1995 - director, director general MAE 1995 - 1998 - secretar de stat MAE 1998 - 2001 - Ambassador, şeful Misiunii României la NATO 2001 - Ambasador, şeful Misiunii României pe lângă UE
Limbi străine:
engleză - foarte bine franceză - foarte bine spaniolă - satisfăcător germană - satisfăcător