Lavrov: Soluţia la criza transnistreană este ca ambele părţi să renunţe la poziţiile radicale
- Paul Ciocoiu
- 6 iunie 2011, 17:37
Pentru ca diferendul transnistrean să îşi găsească în final o soluţie, trebuie ca Republica Moldova să renunţe la ideea integrităţii sale teritoriale, în timp ce Tiraspolul trebuie să abandoneze proiectul independenţei, a declarat astăzi şeful diplomaţiei de la Moscova, Serghei Lavrov, pentru postul de radio Eho Moscvîi, preluat de Jurnal de Chişinău.
"Nicio structură internaţională nu susţine ideea independenţei Transnistriei. Nu este însă nicio susţinere a ideii ca Republica Moldova să fie stat unitar. E nevoie de un statut special", a declarat Lavrov.
"Când colegii din UE şi SUA ne spun să utilizăm pârghiile noastre pentru a relua cât mai rapid negocierile în formatul 5+2 fără anumite condiţii, noi acceptăm. Şi vom desfăşura o şedinţa la 21 iunie, la Moscova, în formatul 5+2", a mai precizat oficialul rus.
"Dar dacă moldovenii vor spune «Noi putem negocia doar reieşind din legea din 2005 privind statutul unitar»", atunci Tiraspolul sigur va spune «Iar noi, cei din stânga Nistrului, putem discuta doar reieşind din referendum, care demonstrează că noi vrem independenţă»", a explicat Lavrov, citat de portalul moldovenesc.
Oficialul rus consideră că cele două părţi ar trebui să renunţe la poziţiile sale radicale. "Este ca şi în cazul Israelului şi Palestinei. Vom influenţa acest proces, pe cât de posibil va fi", a conchis Lavrov.