Lavrov: Extinderea NATO ar fi o mare GREŞEALĂ care va submina sistemul de securitate al Europei

Lavrov: Extinderea NATO ar fi o mare GREŞEALĂ care va submina sistemul de securitate al Europei

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a apreciat vineri că extinderea NATO ar constitui o "mare greşeală, care va submina întregul sistem de securitate al Europei", denunţând intenţia Kievului de a se apropia de Alianţa Nord-Atlantică, relatează agenţia Itar-Tass.

Extinderea NATO este "o mare greşeală, o provocare, o politică iresponsabilă care subminează angajamentele referitoare la un sistem unic de securitate în Europa", a declarat Lavrov, potrivit Mediafax.

În opinia şefului diplomaţiei ruse, afirmaţiile unor oficiali ucraineni privind renunţarea la statutul de neutralitate al Ucrainei afectează procesul de pace. "Uneori, am impresia că unii membri ai Guvernului ucrainean, în special, domnul premier Arseni Iaţeniuk, nu susţin paşii care duc la normalizarea situaţiei în estul Ucraieni", a denunţat ministrul rus.

Potrivit lui Lavrov, situaţia din Ucraina "nu este o cauză a crizei de securitate din Europa, ci o consecinţă a acesteia". "Astfel, criza din Ucraina a reflectat problemele cu care se confruntă domeniul securităţii din Europa", a subliniat el.