Lavinia Şandru, o „mincinoasă” de tot râsul

Puţini ştiu că politiciana Lavinia Şandru este de formaţie actriţă.

În vârstă de 34 de ani, absolventă, în 1997, de Teatru la Târgu-Mureş, ea se întoarce în această seară pe scenă. Avanpremiera spectacolului „Mincinoasa”, de Jean Jacques Bricare şi Maurice Lasayques, va avea loc de la ora 20.00, astăzi şi mâine, la Teatrul Metropolis.

„George Ivaşcu, directorul acestui teatru, mi-a mărturisit într- o discuţie că are de gând să pună în scenă o comedie savuroasă, pentru că vor fi mulţi bucureşteni care nu-şi permit să meargă în concediu. I-am spus că vreau să-l ajut şi, dacă are curajul să rişte, m-aş întoarce şi eu pe scenă”, a povestit Lavinia Şandru pentru EVZ. Comedie bulevardieră  Personajul principal Jane (Lavinia Şandru) minte cu o imaginaţie debordantă, cu plăcere şi cu voluptate. În comedia bulevardieră, ea îi minte pe Patrice (Silviu Biriş) pe care îl iubeşte, pe Bernard (Gelu Niţu), tatăl ocrotitor, pe sora ei, Françoise (Monica Davidescu), şi pe Isabelle (Alexandra Velniciuc). Prinse în caruselul quiproquo-urilor, personajele dau curs, cu umor, unei poveşti savuroase, mărturisind astfel inepuizabile valenţe ale comediei bulevardiere.

Scrisă în 1988, „Mincinoasa”, de Jean Jacques Bricare şi Maurice Lasayques, dezvăluie, pas cu pas, deliciul misterelor şi a unor situaţii scrise cu nerv, cu aplomb, şi cu mai puţină falsă pudoare. Regia este semnată de Rodica Băiţan, iar scenografia este semnată de Ioana Popescu.

Lavinia n-a mai jucat teatru de la terminarea facultăţii: „De 10 ani n-am mai urcat pe scenă. Am sentimentul cuiva care a avut un accident sau a fost paralizat şi acum începe să meargă din nou. Personajul principal este o tânără încântătoare, care suferă de mitomanie. De fapt, aşa cum spune şi personajul, ea nu minte, ea doar nu dezminte. Le spune tuturor ceea ce vor ei să audă, le înfrumuseţează puţin realitatea”. Mitoman te naşti, mincinos devii

În piesă, mincinoasa nu trebuie să se salveze pe ea pentru că nu se simte cu nimic vinovată. Ea nu minte decât „puţin” pentru că vede că în felul acesta le poate face pe plac celorlalţi. „Iubesc personajul în sine. Pe Jane n-ai cum să n-o iubeşti. E calmă, caldă, inteligentă şi extraordinar de şarmantă”.

Şi o femeie şi un bărbat pot deveni mincinoşi. De fapt, se spune că mitoman te naşti, mincinos devii: «În opoziţie, politicienii sunt mitomani, iar când ajung la putere devin mincinoşi ».

ARTA POLITICII

Născută în aceeaşi zi cu Ronald Reagan Lavinia Şandru a fost aleasă deputat pe listele PD, dar din 2005 s-a înscris în PIN. E deputat de Mureş în Parlamentul României şi vicepreşedinte al PIN. Este căsătorită cu Darius Vâlcov, primarul oraşului Slatina, iar cei doi au o fetiţă, Sara Gabriela.

Şandru e convinsă că politica şi actoria nu se exclud: „Şi preşedintele Ronald Reagan a fost actor si, ca fapt divers, neam născut în aceeaşi zi, pe 6 februarie”.

Astă-seară, Lavinia şi-a invitat mulţi colegi de partid la spectacol. „Ei trebuie să vadă cum nu se minte şi cum nu se manipulează în politică. Chiar daca e de multe ori dureros, adevărul trebuie spus întodeauna.