Președintele Uniunii Scriitorilor Laurențiu Ulici era găsit mort în dimineața zilei de 16 noiembrie 2000 într-o casă din localitatea Părău, județul Brașov.

Cu o zi înainte, Laurențiu Ulici fusese la Făgăraș, unde prietenul său Paul Ghițiu își lansase o carte.

Ghițiu și-a cazat prietenul și pe șoferul acestuia, Costel Tucă, în satul său natal, Părău. Ulici și Tucă au rămas să doarmă în casa familiei Bătrânu, de la numărul 29, care avea centrală termică. Familia Bătrânu locuia în Bucuresti și mergea destul de rar la Părău. Paul Ghițiu a plecat la casa lui părintească, de la numărul 21. Paul Ghițiu, care era și cole

Paul Ghițiu, cu care am vorbit în timp ce mă documentam pentru articol, mi-a mărturistit că nu a putut să scrie niciodată despre tragicul eveniment.

Vestea morții lui Laurențiu Ulici a fost dată chiar de ministrul de Interne de atunci, Constantin Dudu Ionescu, într-o conferință de presă.

Casa morții

Scăpările de gaze de la numărul 29 din Părău nu a fost explicate niciodată. Casa în care a murit Ulici, în postul Crăciunului, era încălzită cu calorifere. Centrala termică era una modernă pentru acea vreme și era în beci.

Cu un an și jumătate, în postul Paștilor, foștii proprietari ai casei muriseră și ei intoxicați cu monoxid de carbon. Atunci, culmea, nu era instalată centrala termică pe gaz metan, încălzirea făcându-se cu lemne.

În vara lui 2000, după ce cumpărase casa, familia Bătrânu și-a petrecut vacanța la Părău. Capul familiei era să moară, într-una din zile de vacanță, tot din cauza unor scăpari de gaze. Din fericire, s-a trezit și a scăpat.

Cum au reacționat cei care l-au cunoscut pe Ulici

Varujan Vosganian, atunci liderul UFD: "Laurențiu Ulici mi-a fost un mare prieten. Și nu numai mie. A trăit mai mult pentru alții, a vorbit mai mult pentru alții decât pentru sine. A fost unul dintre întemeietorii Uniunii Forțelor de Dreapta. Încerc sentimente amestecate: pe de o parte o stare de resemnare în fața absurdului, iar pe de altă parte de mobilizare pentru a face ca sufletul culturii românești să se umple din nou, cum și-ar fi dorit Laurențiu Ulici. L-am cunoscut în urmă cu 20 de ani, când a vorbit despre mine ca poet. Tragic și semnificativ este că acum, când sunt la Cluj și îmi lansez o carte, regăsesc pe coperta acesteia, ultimele cuvinte scrise de Laurențiu Ulici. Vorbele lui se încheie astfel: «În viață, sentimentul onoarei e totul!». Laurentiu Ulici a murit luptând".

Gh. Dan Nicolae Ceaușescu, profesor la Facultatea de Limbi Străine, Secția Clasice, Universitatea București: "Acționam cam pe același câmp, al culturii românești, am colaborat la diferite reviste și l-am apreciat întotdeauna și pentru caracterul lui și pentru inteligența deosebită și pentru cultură. Trebuie să se știe că acest om, pe care lumea-l știe ca scriitor, ca președinte al Uniunii Scriitorilor din România, a studiat și matematica, era un bun matematician, era un bun jucator de șah, un bun jucător de bridge și, în același timp, era un om fermecator, cu care puteai să stai de vorba ore în șir".

Doliu la Uniunea Scriitorilor

Într-un comunicat, USR arăta: "Pentru obștea scriitorilor, Laurențiu Ulici a însemnat echilibru, spirit constructiv și îndrăzneala de a învinge nepăsarea și obtuzitatea celor care cred că omul trăiește doar cu pâine. Dispariția sa înseamnă o pierdere imensă, irecuperabilă pentru Uniunea Scriitorilor, pentru literatura română, pentru societatea românească. Îndurerați, scriitorii români îi vor păstra o amintire luminoasă, așa cum a fost întreaga sa viață. Dumnezeu să-l odihnească și să-l aibă în pază".

Arta despărțirii

Tema ultimei “Cafenele literare” la care a participat Ulici a fost "Arta despărțirii". Atunci, criticul Laurențiu Ulici vorbea despre etica despărțirii: “Este frumoasă sau urâtă despărțirea, este moral sau imoral să te desparți de cineva...? Nu s-au găsit răspunsuri. Cea mai imorală despărțire este MOARTEA. Ea este singura care ne desparte, cu cea mai precisă artă, de tot ceea ce iubim, de tot ce încă mai dorim – VIAȚA”.

Teoria asasinatului

În vara anului 2000, la Uniunea Scriitorilor din România s-a primit o adresă care i-a uluit pe mulți. Ea trimitea cu gândul la vremurile comunismului, când scriitorii ajungeau la pușcărie pentru ce scriau, sau doar gândeau.

Era vorba de două poezii, una apăruse într-o antologie a textelor premiate la Concursul Național de Poezie „Nicolae Labiș“ – care se desfășoară anual la Suceava, iar cealaltă fusese citită la un cenaclu. Aceste poezii au ajuns sub ochii unor români „atenți“ de peste ocean, care le-au cuprins într-un protest-îngrijorare, trimis în eter și semnat de profesori universitari și scriitori din SUA, Austria, Canada, dar și de profesori din Bucuresti, ca Ilie Bădescu.

Potrivit gds.ro, “textul, referitor în esență la „campania activă de denigrare deliberată a valorilor naționale“, care avea anexat, în final, poeziile cu pricina, apăruse în Gazeta de Transilvania de la Brașov. Desigur, acesta a fost citit și – dacă s-ar da crezare adresei respective – „cetățenii au reacționat, solicitând Parchetului efectuarea de cercetări sub aspect infracțional și pedepsirea autorilor“. Era vorba, firește, de pedepsirea autorilor celor două poezii, Mihail Gălățanu și Marius Ianuș. Semnatarii protestului au aflat că Marius Ianuș și-a citit poezia „la Cenaclul Litere, moderat de Mircea Cărtarescu“, vinovat, deci, s-a insinuat, și el, în „campania activă“.

Cele două poezii se adresează patriei, României, cam după modelul Alen Ginsberg, ceea ce a stârnit atât mânia intelectualilor de peste ocean, cât și pe aceea a cetățenilor brașoveni. Prin urmare, Parchetul a solicitat poliției să alcătuiască dosarul de trimitere în judecată a celor doi autori. Altfel spus, s-a autosesizat. La rândul său, IJP a transmis adresa Uniunii Scriitorilor. Stilul adresei și gândirea totalitară care inspira acțiunea sunt ceea ce a părut de-a dreptul cutremurător”.

Laurențiu Ulici, nevenindu-i să creadă că ne întorceam în vremea lui Ceaușescu, a făcut o declarație publică:

„N-am crezut că în anul de grație 2000, la unsprezece ani dupa abolirea regimului totalitar comunist în România, s-ar mai fi putut întâmpla să primesc la Uniunea Scriitorilor o adresă din partea unui șef al unui inspectorat de poliție, precum aceea pe care am primit-o de curând din partea șefului Inspectoratului din județul Brașov. Ce să remarc mai întâi, cu egală uimire, în această scrisoare? Că vechile practici din regimul comunist continuă în România de azi? Că poliția brașoveană, după ce a «eradicat» fenomenul infracțional din județ, s-a apucat să cerceteze penal pe autorii de poezii? Că trimiterea unor texte poetice în SUA reprezintă o infracțiune? Și ce să cer mai întâi: să fie repus măcar bunul-simț în drepturi? Să fie destituită conducerea unui inspectorat de poliție? Teamă mi-e că ambele cereri ar rămâne fără răspuns. Să fi fost toată această scrisoare o glumă a unui colonel cu pregătire de plutonier major? Oare domnul ministru de interne are habar de modul în care, la Brașov, fosta miliție s-a „primenit“? Vorba ceea: ca la noi la nimenea, iar la Brașov chiar mai rău!“.

Peste numai câteva luni, Laurențiu Ulici avea să fie găsit mort tocmai în județul Brașov, în împrejurări extrem de ciudate.

Cine a fost Laurențiu Ulici

Laurențiu Ulici s-a născut la 6 mai 1943, la Buzău. A absolvit Liceul ''I.L. Caragiale'' din Ploiești, în 1960, și apoi Facultatea de Filologie (1966) și Facultatea de Filosofie (1970) ale Universității din București. Și-a luat doctoratul în științe filologice.

Începând din 1966 a lucrat ca redactor la revista ''Contemporanul'' (până în 1989), unde semnează cronici literare, ocupându-se în special de debutanți. Din 1990, a fost director al revistei ''Luceafărul''.

Este autorul unor importante volume de critică, dedicate literaturii contemporane, al unor antologii de prestigiu privind fenomenul poetic românesc. A debutat cu critică literară în paginile din ''Contemporanul'' (1965), după debutul cu poezie în ''Luceafărul'' (1959).

Debutul său editorial l-a constituit volumul ''Recurs'' (1971), care cuprinde eseuri critice despre poezie și despre marii poeți români moderni (Ion Barbu, Lucian Blaga, George Bacovia, Tudor Arghezi, Ion Pillat, Al. Philippide).

A fost vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România (1992-1994), apoi președintele acesteia (1995-2000), precum și președinte fondator al Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori (din 12 iul. 2000).

A fost membru și prim-vicepreședinte (din 1996) al Partidului Alternativa României, devenit Uniunea Forțelor de Dreapta — UFD (1999), fiind ales, la 3 noiembrie 1996 (în legislatura 1996-2000), senator UFD de Brăila. A deținut funcția de președinte al Consiliului Național al UFD.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)