În această lună va fi lansat cel mai recent dintre filmele la care Laura Cosoi a lucrat timp de doi ani, „Cel ales”, prilej de a fi în lumina reflectoarelor.
Cât de mult a contat experienţa filmelor la care a lucrat?, Cât a ajutat-o profesional întâlnirea cu regizorul Cristian Comeagă şi actorul Bogdan Stanoevici?, Ce a atras-o la personajul ei?, Ce-şi doreşte cel mai mult? au fost doar câteva dintre întrebările EVZ la care Laura Cosoi a avut răgazul să răspundă. Cât de greu este pentru ea, ca femeie, în această lume care este încă a bărbaţilor? „Este a bărbaţilor? Eu cred că fiecare femeie şi fiecare bărbat trebuie să-şi găsească locul, să ştie când să facă o mişcare şi când să se oprească. Cred în echilibru. În ceea ce mă priveşte, îmi place să simt lângă mine un bărbat adevărat care ştie să mă facă să mă simt femeie. Cât despre cariera mea, nu am simţit presiuni de niciun fel până acum. Dar şi dacă ar fi fost, este important să-ţi păstrezi naturaleţea, simţul umorului, să zâmbeşti şi să-ţi vezi de treabă”, a declarat pentru EVZ Laura Cosoi.