Lansare bombă pe piața media! Adrian Artene, directorul editorial Gândul, își deschide podcast: „Invitații mei vor fi lumini ce străpung întunericul”

Sursă: Gandul.ro

Directorul editorial al grupului de presă Gândul va lansa pe piața media românească un nou podcast - „ALTCEVA cu Adrian Artene”. „ALTCEVA”, pentru că aceasta este misiunea programului audio - promovarea oamenilor proeminenți din cultura românească într-o perioadă a „risipei de podcasturi”, potrivit lui Adrian Artene. Ce își propune să schimbe directorul editorial al grupului de presă Gândul prin demersul pe care l-a pregătit veți afla în articolul de mai jos. 

Un nou podcast va fi lansat pe piața media românească. Adoptarea programelor audio/video continuă să crească, din ce în ce mai mulți ascultători și comercianți alocând o parte mai mare din bugetul media în acest sens. Conglomeratele media s-au implicat activ în această industrie, lucru care preconizează că trendul va urma o linie ascendentă și în anii următori.

Un nou podcast în România: „ALTCEVA cu Adrian Artene”

În România, pe data de 26 martie va fi lansat un nou podcast - «ALTCEVA cu Adrian Artene». Programul îl va avea drept gazdă pe directorul editorial al grupului de presă Gândul și va putea fi urmărit în fiecare sâmbătă, de la ora 19.00, de pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Adrian Artene

Directorul editorial al grupului de presă Gândul vrea să resusciteze piața podcasturilor, adoptând o notă unică a programelor pe care le va prezenta. Este foarte probabil ca noul podcast să se bucure de audiență notabilă, având în vedere creșterea internauților care preferă astfel de programe.

Podcasturile, printre programele preferate ale tinerilor

60% dintre podcasturi sunt ascultate acasă. Potrivit celui mai recent sondaj Infinite Dial realizat de Edison One și Triton Digital, în anul 2020, 37% dintre tinerii americani (cu vârsta de peste 12 ani) au ascultat cel puțin un podcast în fiecare lună. Cifrele sunt în creștere față de anul 2019, când 32% dintre tineri urmăreau programele audio.

Specialiștii care analizează piața media, apariția noilor trenduri și evoluția acestora se așteaptă la o creștere continuă a podcasturilor. În anul 2020, se estima că 100 de milioane de persoane au ascultat un podcast în fiecare lună, în timp ce, pentru anul 2022, se așteaptă ca acest număr să ajungă la 125 de milioane.

„Aici se vor rosti cuvinte pătrunzătoare”

Revenind, însă, directorul editorial al Gândul este de părere că, dacă podcastul «ALTCEVA cu Adrian Artene» va izbuti să transforme cel puțin un om bun într-un om și mai bun, și-a îndeplinit misiunea.

„Aici vor fi restaurate «monumente» care se depreciază într-o retorică publică facilă, se vor rosti cuvinte pătrunzătoare, iar invitații mei vor fi lumini ce străpung întunericul în care ne aflăm de multe ori. Am credința că vom construi o comunitate de idei și oameni cu judecată în jurul acestui podcast. Comunitatea oamenilor care vor să-și antreneze mintea și să-și hrănească sufletele. Comunitatea oamenilor normali, care nu au abandonat lecturile, care știu să asculte o muzică și cu inima, nu doar cu urechile, dar și comunitatea celor care extrag răspunsuri din tăcere și se bucură de o piesă de teatru ca de o zi de duminică. A acelora care cred că Dumnezeu ne-a creat pentru a arăta celorlalți bunătate și a lăsa în urma noastră opere de lumină”, a declarat Adrian Artene, directorul editorial al grupului de presă Gândul.