Lady Gaga îşi promovează noul hit: ”You and I” | VIDEO
- Oana Mihalache
- 2 august 2011, 12:09
Prezentă în emisiunea de joi a lui Jimmy Kimmel, Lady Gaga a susţinut un mini-concert, în care a inclus şi piesa vedetă de pe albumul “Born This Way”, “You and I”.
După ce a interpretat piesa “The Edge of Glory”, artista a spus că va interpreta “cel mai nou single” al ei, “You and I”, pentru care a terminat de filmat un videoclip în Nebraska. Gaga a interpretat aceleaşi două cântece în show-ul “So You Think You Can Dance”, după ce fusese prezentă şi cu o seară înainte, ca membru invitat al juriului. În emisiunea Jimmy Kimmel Live! controversata artistă a mai vorbit despre eşecul ei în arta gătitului, despre cele cinci nominalizări la Emmy pentru concertul difuzat de HBO, dar şi despre nominalizarea pentru Bowling Hall of Fame. “Sunt o bună jucătoare de bowling înainte de o bere Budweiser”, a glumit vedeta. “Joc tot mai prost pe măsură ce beau, ceea ce este un avantaj pentru cine mă invită undeva, pentru că sunt o parteneră bună, ieftină şi un prost jucător de bowling”, a mai adăugat aceasta. Cu toate că joacă bowling, Lady Gaga nu poartă niciodată încălţăminte specifică pentru joc, de teamă să nu fie prezenţi fanii, care ar face “atac de cord” dacă ar vedea-o fără tocuri, susţine ea. Atunci când a venit rândul subiectelor personale, Kimmel a întrebat-o dacă se gândeşte să aibă nişte “mici monştri” şi în viaţa reală. Întrebarea a fost inspirată de videoclipul piesei “Born This Way”, în care dă naştere unor oameni diformi. Cântăreaţa a recunoscut că îşi doreşte o familie, însă nu foarte curând. De asemenea, ei au glumit cu privire la orientarea sexuală a copiilor, având în vedere că videoclipul “Alejandro” reprezintă un tribut adus homosexualilor. În aceeaşi emisiune, blonda a anunţat că va lansa o carte intitulată “Lady Gaga”, care va cuprinde poze făcute de fotograful de modă Terry Richardson. Cartea va apărea în luna noiembrie. <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/qel9YgtkZtY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>