„La vida loca”. Haos la un meci de fotbal din Mexic. VIDEO

Monterrey a reuşit, duminică, să se califice în semifinalele campionatului Apertura, din Mexic, după a trecut de Atlas, în deplasare, scor 2-0. Supăraţi că echipa favorită a ieşit din competiţie, fanii gazdelor au declanşat iadul pe „Estadio Jalisco”

Deşi reuşiseră să câştige în prima manşă, scor 1-0, Atlas a ratat calificarea în penultimul act din Apertura, pierzând meciul retur, scor 0-2. Rezultatul nu a fost pe placul suporterilor gazdă, care au vrut, la finalul partidei, să pornească un război cu fanii oaspeţilor, atacându-i cu pietre.

Forţele de ordine au intervenit prompt, închizând porţiile stadionului şi ducându-i pe susţinătorii formaţiei vizitatoare pe suprafaţa de joc. În urma incidentelor ce au urmat încercării de evacuare a fanilor gazdă, 20 de oameni ai legii şi trei suporteri au fost răniţi. Alţi trei fani au fost arestaţi.