La Târgul de Turism al României o țărancă din Săpânța mi-a spus o vorbă care ar trebui scrisă în toate manualele de ospeție.
- Gândiți-vă că aveți o casă în Maramureș!
Alt tablou
Așa am cunoscut-o pe Maria Zapca. Pe care am remarcat-o în tot tăvălugul acela de pliante și de zâmbete, de muzici și de sclipici. Tocmai pentru că făcea cel mai autentic gest.
Lucra la războiul de țesut. Fără să ia în seamă pe nimeni din jur. Ea făcea parte din alt tablou și din alt timp.
Patru motive
Cum intru în vorbă cu doamna Maria, cum îmi spune așa.
- Eu vreau să conving femeile din România să lucreze la războiul de țesut.
Și le oferă doamnelor patru motive.
- Lucrează mușchii de la mâini, lucrează mușchii de la picioare, pun în mișcare și trunchiul, și se aleg și cu un lucru frumos.
Mai bine ca la sala de forță sau de aerobic...
- De asta bătrânele noastre au trăit sănătoase, că munceau de dimineața până seara. Și la război, și cu sapa la câmp, frământau și aluatul de pâine.
”Le arăt că se poate”
Dar acum vine întrebarea de o sută de puncte. Cum convingeți dumneavoastră femeile din România să se apuce de țesut la război?
Doamna Maria vine imediat cu răspunsul pregătit.
- Le arăt că se poate.
Și-mi povestește că la ea acasă, în Săpânța, mulți turiști, din toată lumea, îi bat la poartă și pe toți îi primește cu drag.
Le oferă povestea țesăturilor și le arată cum se mișcă întregul mecanism, condus și de picioare, și de mâini, și cum se așează ițele, și cum se împreunează culorile.
O cifră
Acum, la târgul acesta din București, Maria tocmai ce plămădea o zaghie, intercalând roșul cu negrul. E fâșia aceea pe care maramureșencele o poartă deasupra fustei, și în față, și în spate.
Hai să spunem că le convingeți pe unele femei să facă un altfel de sport, ca să mă exprim așa. Dar în ziua de azi de unde mai iei un război de țesut?
- La noi, în Săpânța, mai sunt tâmplari care știu să facă războaie.
Și cât costă unul? Așa, cu aproximație.
Doamna își adună, pentru un moment, gândurile.
- Costă 1.500 de lei.
Deci făcut cu toate cele de trebuință. Exact ca acesta pe care l-ați adus dumneavoastră la Târg.
- Cu tot.
Și-a învățat mama să pună flori
A țesut toată viața, în propriul univers. De la opt ani a învățat de la mama ei. Și mama ei de la maică-sa. Și tot așa.
- Mama n-a știut să pună flori în țesătură.
Dar a învățat-o Maria. Pe când era doar o copiliță.
Cum așa?
La școală erau patru războaie de țesut. Cum se făceau pe vremuri cursuri de lucru manual. Pentru fete, pentru băieți. Și de la o profesoară de lucru manual a deprins a culege petalele din imaginație și a le așterne frumos între ațe.
Pe urmă a învățat-o și pe maica.
Tabără pentru copii
Maria organizează la ea acasă, pe malul Tisei, tabere de vară pentru copiii din toată România.
De 11 ani face asta. Vin câte 100 de micuți în fiecare anotimp însorit, să le pună și mâinile la treabă, printre ițe, dar să le spună și legenda.
- Să-și găsească locul...
Adică să priceapă rostul costumului popular și al tradițiilor noastre. Să-și înțeleagă rădăcinile, vrea să spună maramureșeanca.
Văpaia
- Vrem să ștergem toată istoria noastră!
Se aprinde Maria Zapca, și-i ies văpăi din priviri.
- Nu mi-aș dori să văd generațiile care vin că stau la un aparat, apasă pe un buton și ies hainele.
O înțeleg că se opune acestui curent, așa, cu puterile sale. Și simte că nu e totul pierdut în timpurile acestea.
Comenzile
- România se trezește!
Dovada e că din toate colțurile îi vin comenzi pentru costume populare. De ordinul zecilor, în fiecare an.
Numai tâmplarii din Săpânța, recunoaște ea, nu au oferte pentru a lega lemnele, să le făurească după datina războiului.
Dar, uite, măcar eu acum le spun tuturor conaționalilor mei că dacă vor așa ceva, au la cine să apeleze.
De luat aminte
Ne întoarcem la necesitatea educației pentru cultura tradițională, în școli, și la atelierele de lucru manual.
- De țesut, de pictură, de olărit, de tâmplărie…
Sună ca un program al reformelor.
N-am să uit!
Repet vorba pe care mi-a spus-o în finalul scurtei noastre întâlniri.
Ca să înțeleg că nici de publicitate, nici de strategii nu ai nevoie, să îți dai seama că românul n-a uitat cum deschizi ușa pentru un drumeț.
Și ți-l faci frate pe viață.
- Gândiți-vă că aveți o casă în Maramureș!