Pe Strada Galiţei, loc cu renume de când s-a turnat aici filmul "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", singurele găuri negre care se văd sunt cele din miezul uliţei.
Strada a rămas la fel ca acum trei ani, când regizorul Cătălin Mitulescu „a descălecat“ şi a filmat un colţ de Bucureşti, împietrit „ca la Revoluţie“.
Azi, de alt „sfârşit al lumii“ trâmbiţat de unii sceptici la adresa experimentului de la Geneva, „găliţenii“ nu dau doi bani pe toată povestea cu gaura neagră. Nici măcar animalele aciuate de-a lungul uliţei sau prin curţi - câţiva câini leneşi, un cal alb liniştit şi câteva gâşte mute - nu prevestesc cu nimic dezastrul care ar paşte omenirea.
Apocalipsa dintr-un film
E 10.00. Ora la care acceleratorul de particule a fost pus în funcţiune. Cu alte cuvinte, s-a dat startul la „Apocalipsă“. Marin, un locuitor de pe Galiţei care se poate mândri că a apărut „la televizor“ în filmul lui Cătălin Mitulescu, îşi petrece sfârşitul lumii întorcându-se de la magazinul de cartier. A luat nişte pulpe. Ar putea fi ultimele pulpe pe care Marin le va pune în gură, însă nu pare prea preocupat de Apocalipsă.
„N-are cum să vină. Păi, sfârşitul lumii vine când vrea ei?“, zice Marin şi încheie subiectul râzând subţirel. În schimb, se simte mai aproape de „sfârşitul lumii“ din filmul lui Mitulescu. „A fost frumos!...“, apreciază bărbatul şi îndeamnă la o discuţie pe tema Apocalipsei cu oameni mai în vârstă, mai învăţaţi.
Semnele sfârşitului
Mariana, o bunică ce-şi plimbă nepotul blond pe strada prăfuită, are totuşi o presimţire sumbră. Mai exact, e de părere că o să fie „ceva-ceva“. „După cum arată şi lumea, ceva-ceva se va întâmpla. Da’ nu se ştie când. O să fie ceva-ceva. Că n-aţi văzut că şi lumea a început să se omoare. Păi, ce? Înainte era aşa? Înainte aveai serviciu, acuma tineretul stă acasă chiar dacă face liceul sau face facultate. Era fabricile, era sigur...“, zice Mariana.
„Când o da Domnul“
E 10.30 şi sfârşitul lumii încă se lasă aşteptat pe Galiţei. Apar însă destui localnici ce cred în ideea „Zilei de pe urmă“ în dimineaţa asta liniştită. Un tânăr cam ştirb zâmbeşte larg când zice că o să vină sfârşitul. Dar nu chiar acum, aşa, pe nepusă masă. Ci „când o da Domnul“. Iar doamna Catargiu crede că „nu-i departe sfârşitul!“.
Chiar dacă „e trecut de zece“, după cum constată ironic septuagenara. Ea îşi petrece „ultimele clipe“ în căutare de gogoşari care să nu fie „mănaţi“. „Îl aşteptăm, las’ să vină“, adaugă bătrâna. Oricum, de vine, zice ea, nu vine ca o gaură neagră. Ci ca „aerul ăsta rău“ care strică tot. Inclusiv gogoşarii.
"După cum arată şi lumea, ceva-ceva se va întâmpla. Nu se ştie când. N-aţi văzut că lumea a început să se omoare... Înainte era aşa? Era fabricile, era bine.", Mariana, locuitoare de pe strada Galiţei