Situația tensionantă între conducere și jucătorii formației italiene a luat amploare, după ce elevii lui Carlo Ancelotti au sfidat ordinul președintelui clubului.
Napoli nu a reușit decât o remiză albă în ultimul meci jucat în Serie A, acasă, cu Genoa, duel în care Ionuț Radu (22 de ani) a închis excelent poarta „grifonilor”. După acest joc, președintele clubului, magnatul Aurelio De Laurentiis (foto), a ordonat ca doi dintre cei mai buni jucători ai lui Napoli, belgianul Dries Mertens şi spaniolul Jose Callejon, să fie vânduţi imediat.
Conflictul dintre De Laurentiis și echipa sa a apărut după partida din Champions League, cu Salszburg (1-1), când i-a amendat pe jucători cu 5% din salariu. Apoi, președintele clubului a mai ordonat ca echipa să intre în cantonament, dar elevii lui Carlo Ancelotti nu s-au supus deciziei. Mertens şi Callejon sunt considerați capii revoltei și urmează să părsească trupa italiană chiar din ianuarie 2020. Belgianul își dorește să ajungă la Inter, iar spaniolul în China.