Ca în fiecare an, în săptămâna premergătoare pomenirii morţii sale, la mormântul Sfântului Ardealului de la Prislop, oamenii se calcă în picioare, convinşi că receptivitatea celebrului duhovnic la nevoile lor este mai mare în această perioadă.
Cei care au dorit să se roage la locul de veci al călugărului au avut de aşteptat zeci de minute, iar în semn de recunoştinţă unii dintre pelerini au aşezat bani la rădăcina unui copac aflat lângă mormânt. O călugăriţă s-a enervat şi le-a interzis credincioşilor aceste practici, scrie adevarul.ro.
„Să nu vă închinaţi la copac şi să nu lăsaţi bani la rădăcina lui. Pentru cei care vor să pună bani este cutia milei, nu copacii. Iar acesta nu este loc de închinăciune. Sunt biserici unde vă puteţi ruga şi este crucea sfinţită de episcop, de la mormântului unui om între oameni”, i-a mustrat călugăriţa pe câţiva dintre pelerini.
Banii au fost ridicați de la rădăcina copacului. De altfel, mai multe panouri și indicatoare sfătuiesc pelerinii să nu mai arunce cu bani prin împrejurimi, dar acestea sunt ignorate.
Sfântul Ardealului, Soarele şi Luna ortodoxiei româneşti, cum este carcterizat adesea Arsenie Boca s-a stins la 28 noiembrie 1989 în chilia să de la metocul mănăstirii Prislop (aşezământ din oraşul Sinaia). Oficial, decesul Părintelui a survenit în urmă unor probleme de sănătate, dar cauzele morţii sale au rămas învăluite în mister.
Se spune că Părintele ar fi fost chemat de Ceauşescu cu câteva luni de zile înainte de moarte şi i-ar fi spus acestuia: „Vezi ce faci, că nu este bine, da-le mâncare la oameni, da-le libertate, că nu e bine”. După ce a ieşit de acolo, l-a urmărit Securitatea şi la ieşirea din Bucureşti au fost somaţi să se oprească. Şoferul nu voia, dar Părintele i-a spus: „Opreşte, că te împuşcă, te omoară, şi tu ai copii. Pe mine o să mă maltrateze, dar de mine nu rămâne nimic în urmă”. Şi atunci şoferul a oprit. Au venit doi securişti, l-au scos din maşină, l-au mutat într-o altă, ulterior fiind predat fără suflare măicuţelor la Sinaia, conform mărturiilor apărute după căderea comunismului. Cum a decurs maltratarea părintelui nu se ştie exact, dar cu siguranţă a fost supus unor torturi îngrozitoare, spune Dan Lucinescu în cartea să “Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre”. “Degetele mâinilor i-au fost distruse. Arătătorul de la mâna dreapta a fost singurul scos din patrafir, în sicriul Părintelui, pentru a fi sărutat. În mod normal, mai ales în cazul unui duhovnic atât de iubit de credincioşii lui, se scoate întreagă mâna. Pe figura Părintelui, al cărui corp era aşezat în sicriu, la Mănăstirea Prislop unde a fost îngropat, se vedeau pe pomeţii obrazului arsuri circulare, în diametru de cca doi cm, iar pielea fetei avea urmele unor traumatisme” (sursă citată).
Înmormântarea a avut loc pe 4 decembrie 1989. Părintele era îmbrăcat în haine preoţeşti, veşminte pe care nu le mai purtase din 1959, când i s-au înscenat nişte nereguli financiare pentru a fi scos din monahism şi îndepărtat de la altar. Ucenicul sau, Presfinţitul Daniil Stoenescu, acum episcop în Varsetul Voivodinei (Serbia), îşi amintea că la ultima lor întâlnire de la Prislop, din decembrie 1988, Părintele a plâns şi a profeţit: „Îmi pare rău pentru voi. Frică e de la diavol… Îmi pare rău pentru voi. Vor cădea mulţi dintre cei aleşi. Va vor pune impozite, taxe şi alte dări. Nu veţi mai putea fi sfinţi… Acum nu mai e timpul sfinţilor. Acum începe timpul mucenicilor”. Dar Părintele continuă să le vorbească credincioşilor prin profeţiile şi predicile scrise pe zidurile bisericuţei Sfântul Nicolae de la Drăgănescu. Tot acolo se află şi profeţirea morţii domniei sale, atât de subtil (şi totuşi atât de limpede) formulată prin zugrăvirea morţii martirice a Sfântului Ştefan cel Nou, prăznuit tot la 28 noiembrie şi al cărui destin semăna izbitor cu cel al lui Arsenie Boca.