„La începutul anilor ’90, Iliescu era mult mai decent decât este Băsescu”

Dinu Patriciu crede că modelul „Băsescu” nu mai are succes pentru că românii au nevoie de ieşirea politicii din viaţa lor.

„În ultimii patru ani s-a consumat multă energie într-un conflict creat şi întreţinut de preşedinte din motive de imagine. Iar guvernul PNL, ca şi altele dinaintea lui, nu a avut forţa de a schimba complet sistemul administrativ. Cheltuim 6, 7 miliarde de euro în plus faţă de cât ar fi normal în administraţie şi avem de cinci ori mai mulţi birocraţi faţă de nevoi. Soluţia nu este reducerea cu 5%-10% a personalului, ci descentralizarea, dereglementarea, debirocratizarea", este de părere liberalul.

V-aţi gândit să candidaţi la preşedinţie? Nu. Mulţi oameni m-au întrebat şi m-au îndemnat, dar iubesc prea mult ceea ce fac. Când joci în Liga Campionilor nu te întorci în Divizia B. Preşedinţia României este Divizia B? Da. Asta este diferenţa între afaceri si politică, între a fi liber şi a fi servitor într-o funcţie publică. Se spune că nu aveţi talent la politică, nici fler. Cred că mi-am trasat destinul politic în 1990, când am spus că trebuie tăiată coada câinelui dintr- o dată. Un om cu astfel de păreri nu poate aspira la votul popular. Este adevărat că, după alegeri, l-aţi sfătuit pe Tăriceanu să renunţe, în negocierile cu PSD, la condiţia de a fi el premier? Da. Şi că l-aţi sfătuit să renunţe la candidatura la şefia PNL. Nu, i-am spus că ar fi mai bine pentru el şi pentru partid. Crin Antonescu are şanse să-l bată pe Traian Băsescu? Da, e un nou tip de politician.

De ce între modelul Băsescu şi modelul Antonescu oamenii l-ar prefera pe cel de-al doilea? Cred că oamenii au nevoie de siguranţă, de un mediu stabil. Au nevoie de inexistenţa politicii, de ieşirea politicii din viaţa lor, să fie lăsaţi în pace. Mircea Geoană conduce un partid aflat la guvernare, e un context favorabil să-l bată pe Băsescu? Nu. Cu Sorin Oprescu aţi vorbit despre candidatura la preşedinţie? În treacăt, da. Dar nu cred că ar face bine atâta vreme cât a promis că va rămâne şi că va face treabă. Sunteţi apropiat de Casa Regală. Sunt onorat de prietenia pe care familia regală mi-a arătat-o. Este unul dintre simbolurile de care avem nevoie. Sunt monarhist, cred într-un stat în care şeful lui are rol de reprezentare. Dar nu a venit timpul să discutăm despre asta. În vizitele dv. la palat, i-aţi spus vreodată principelui Radu ceva care să-l încurajeze să candideze? Nu, dimpotrivă. Va lua din potenţialele voturi ale lui Crin Antonescu. Îl pune pe acesta într-o situaţie dificilă? Îl pune în situaţia dificilă de a fi pe locul doi. În turul al doilea toate aceste voturi se pot mobiliza pentru o Românie care îndepărtează pericolul unei dictaturi. Pe ce vă bazaţi când vorbiţi despre potenţialul de dictator al preşedintelui? Pe tot ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani: revigorarea serviciilor secrete, golănia din politică, guvernarea prin televizor, un sistem judiciar deformat de justiţia făcută pe televizor. În spatele trustului lui Voiculescu nu se află Băsescu. Politica prin televizor o practică toţi. Ea s-a înstăpânit în ultimii 5 ani şi acesta este unul dintre reproşurile pe care le fac actualului preşedinte. Când încerci să exalţi ce este mai urât în oameni, ajungi victima propriei strategii. De aceea cred că nu are nicio şansă să fie, încă un mandat, preşedinte. Nu se poate construi nimic pe conflict şi pe ură. Nu Ion Iliescu a exaltat ce este mai urât în oameni la începutul anilor ‘90? La începutul anilor ‘90, Ion Iliescu era mult mai decent decât este Traian Băsescu. Avea un complex: dorea democraţia, dar aşa cum o înţelegea el. Mineriadele nu sunt o expresie a decenţei! Nu, sunt o expresie a sistemului care începuse să se reformeze. Nu cred că el a dat vreun ordin, cred că sistemul s-a mobilizat. Am dovezi că a fost aşa. Pentru că v-a spus Ion Iliescu? Am văzut cu ochii mei. Când îmi voi scrie memoriile, voi povesti. Aţi stâns în jurul dv. oameni care au resentimente faţă de Băsescu, cărora actualul preşedinte le-a marcat evoluţia. Şi mie mi-a marcat evoluţia. Să fie şi resentiment în atitudinea dv.? Nu este resentiment, e un personaj pe care-l privesc cu milă. Şi nu ştiu mulţi oameni în jurul meu cu resentimente faţă de Băsescu. Petre Roman. Din câte îl cunosc pe Petre, el este un om echilibrat şi mult prea sensibil ca să aibă resentimente. Adrian Năstase. Este adversarul principal al lui Băsescu şi-şi continuă trânta cu el. Cel agresat este Adrian Năstase. Să descoperi doar termopane după atâţia ani de anchetă... Procurorii îşi fac dosarele pe bază de dovezi. N-au găsit nici măcar pe termopane. Este tipul de hărţuială la care s-a ajuns în România din cauza deformării mediului politic din ultimii 5 ani. Vă supără apelativul mogul? L-am privit cu ironie. Şi datorită statului sunteţi un prosper om de afaceri. Niciodată nu am profitat de pe urma statului, nu am avut decât piedici, controale, prezumţie de vinovăţie. Am cumpărat prin licitaţie, la preţul pieţei, am restucturat şi am adăugat valoare. Nu fiarele produc valoare, ci oamenii şi calitatea managementului. Mi s-a întâmplat să cumpăr relativ ieftin, dacă compari cu preţul de peste cinci ani. Am cumpărat cea mai scumpă rafinărie din sud-estul Europei, prin comparaţie cu tranzacţii similare din aceeaşi perioadă. Cât de implicat sunteţi în afacerea Sterling, concesionarea acelui perimetru din Marea Neagră? Nici o implicare. Contractul cu Sterling va fi probabil reziliat. E o trăsnaie care ne va face mari deservicii ca imagine şi ca investiţii în domeniul cercetării potenţialului de resurse naturale. Rezervele acelea reprezintă doar 3% din consumul României pe următorii 10 ani. S-a exagerat şi s-a minţit, singurul rezultat fiind stricarea imaginii unor oameni. Unul sunt eu. Oamenii de afaceri influenţează politicul? Influenţează în sensul cel mai bun deoarece interesele lor nu sunt diferite de ale angajaţilor şi consumatorilor. Şi ei sunt o parte a societăţii pe care statul ar trebui să o reprezinte cu umilinţă şi supunere. Omul de afaceri urmăreşte un profit. Este interesat şi de mediul în care-şi face afacerea. Din păcate, unul dintre marile handicapuri ale societăţii sunt zidurile pe care le-am ridicat între elita politică, cea intelectuală şi cea economică. Suntem tembeli punând stănoage între mediul de afaceri şi politică. Mi-am dat demisia din parlament când a fost introdusă incompatibilitatea. Nu m-am ascuns după nepoţi, mătuşi, eram şi prea corpolent ca să încap în spatele unei fantome. Nici nu mi-a trecut prin cap, deşi cred că legea incompatibilităţilor e o prostie monumentală. Dacă vrem să introducem moralitatea în societate o putem face prin reglementarea conflictului de interese, nu prin limitarea libertăţilor civile prin incompatibilităţi. Care fac şi mai netransparentă relaţia dintre afaceri şi politică. Dv., presa, vorbiţi despre capitalismul de cumetrie, dar el nu mai reprezintă decât aproximativ 10%. Mai există doar la contractele cu statul şi se vede la asfaltări. E aberant ca 1,20 metri de şosea modernizată să coste cât un apartament. "

DESPRE GUVERNE ŞI CRIZĂ

„Suntem o barcă fără cârmaci. Tembelismul guvernamental e o constantă a politicii româneşti în ultimele două decenii.”

„Cursul de schimb nu va putea fi susţinut. Probabil, în a doua jumătate a anului, vom avea un curs de 4,7 sau 4,8 lei pe un euro.”

„România ar fi avut nevoie de o comisie monetară. Ne jucăm cu o monedă flexibilă, în vremuri de volatilitate maximă a pieţei.”

„Suntem mult mai mult legaţi de Europa decât de Statele Unite. În Europa, criza va trece mai greu, iar în Europa de Est va trece foarte greu.” ELOGIU PIEŢEI

„Oamenii fug de iadul fiscal. Nu se cheamă evaziune, ci optimizare fiscală” Dacă Traian Băsescu va fi învins, PNL va intra în guvern? Nu este important ca entitatea PNL să ajungă la guvernare, ci ca ţara să fie guvernată după metode liberale. Ne aflăm în prima fază a crizei, e vital să-i ştim antidoturile concrete şi nu vorbite.

A găsit Emil Boc antidoturile? Din păcate, nu există nicio măsură anticriză, niciun program anticriză. Suntem o barcă fără cârmaci. Tembelismul guvernamental e o constantă a politicii în ultimele două decenii.

Includeţi aici şi guvernul PNL? Categoric da. Tembelismul ăsta s-a manifestat într-o mai mică sau o mai mare măsură, tot timpul pentru că politicienii au fost prizonierii birocraţiei care s-a înmulţit, din 1990, de patru ori. S-a întâmplat un fenomen: cele trei piramide de putere din timpul comunismului, a partidului, a administraţiei şi a Securităţii, s-au transformat într-una singură şi ne-am trezit cu un număr enorm de oameni care administrează veniturile şi cheltuielile bugetare. N-am ştiut să-l reducem. N-au ştiut sau n-au avut curaj să o facă din motive electorale? Informaţia filtrată prin aparatul birocraţiei, mai ales atunci când birocraţia a învăţat să-şi justifice cheltuielile, te rupe de realitate. Inclusiv pe vremea guvernului Tăriceanu. Da, şi asta a fost o mare greşeală. V-am explicat de ce. În ultimii patru ani s-a consumat multă energie într-un conflict creat şi întreţinut de preşedinte din motive de imagine. Iar guvernul PNL, ca şi altele dinaintea lui, nu a avut forţa de a schimba complet sistemul administrativ. Cheltuim 6, 7 miliarde de euro în plus faţă de cât ar fi normal în administraţie şi avem de cinci ori mai mulţi birocraţi faţă de nevoi. Soluţia nu este reducerea cu 5%-10% a personalului, ci descentralizarea, dere glementarea, debirocratizarea. Ar reduce cu patru cincimi populaţia ocupată în administraţie. Guvernul Tăriceanu poate fi definit printr-un lucru pe care istoria îl va reţine: creşterea produsului intern brut de la 59 de miliarde de dolari în 2004 la 193 de miliarde de dolari, la plecarea cabinetului. Sunteţi împotriva acordului cu FMI. Sunt şi îi vom trăi efectele. Creditul va fi plătit scump, se va reflecta în nivelul de trai. Politicienii vor inventa alte explicaţii pentru că oamenii o duc rău. Există două filosofii diferite de abordare a crizei: una de tip american, de stimulare a economiei prin creşterea consumului, şi cea de-a doua, care încearcă să păstreze echilibrele macroeconomice. În criză nu se poate, trebuie acceptate dezechilibrele temporare. Nu-i un păcat să ai un deficit de peste 10% dacă îl poţi finanţa. El s-ar putea finanţa fără împrumuturi înrobitoare de la FMI şi fără condiţionări care se pot dovedi un pat al lui Procust, ce ne împiedică să ne dezvoltăm. Din ce bani va fi plătit împrumutul? Din banii strânşi cu japca de la contribuabil. Mecanismele anticriză sunt altele, micşorarea fiscalităţii este unul dintre ele. Ar trebui să avem o taxă unică de 10%, TVA de 15%, ar trebui să echilibrăm bugetul prin reducerea cheltuielilor cu administraţia. Când ai peste 35% din produsul intern brut real neimpozitat, ai resurse să-ţi acoperi necesităţile. Dacă ar fi stabilă politic şi şi-ar crea o altă imagine, România ar putea fi o ţară cu rezerve neconsumate extraordinare. La ce vă referiţi? La ceea ce a mai rămas de privatizat. Există păreri diferite despre trecerea la moneda europeană. România ar fi avut nevoie de o comisie monetară care înseamnă o paritate fixă a monedei locale faţă de moneda de rezervă şi emisiune de monedă doar în măsura existenţei rezervelor. Acest sistem ar fi trebuit aplicat de ţări europene în tranziţie, inclusiv de România, pentru a elimina una dintre variabilele ecuaţiilor pe care le au de rezolvat oamenii de afaceri, riscul valutar. Continuăm să ne jucăm cu o monedă flexibilă, în vremuri de volatilitate maximă a pieţei. Trecerea la euro se face cu voie de la stăpânire, prin mecanismele integrării europene, şi asta durează. Dar se poate face şi prin decizie proprie, introducând sistemul de paritate fixă. N-ar fi decât o recunoaştere a realităţii: 75% din tranzacţiile din România se desfăşoară în euro sau în dolari. O singură discuţie: dacă moneda de rezervă să fie euro sau dolarul. Aţi merge pe dolar? Sunt foarte sceptic în privinţa viitorului euro, în raport cu dolarul, dar şi cu preţul materiilor prime care se stabileşte în dolari. Oricum, cursul de schimb nu va putea fi susţinut. Probabil în a doua jumătate a anului vom avea 4,7 sau 4,8 lei pe un euro. Preşedintele SUA spunea, recent, că se văd semnele unei reveniri în economia americană. În America, da, se află înaintea Europei în măsurile luate împotriva crizei. Bătrâna Europă este preocupată de obsesiile dezvoltate în ultimii 60 de ani cu privire la sistemele de protecţie socială, de stabilitate a sistemului financiar, de luptă împotriva inflaţiei, care e o fantasmă. E mai de stânga. Sunteţi printre ultimii care mai cred în mecanismele naturale de reglare a economiei de piaţă. Sunt printre cei mulţi care cred că nu piaţa este cauza crizei, ci statele care au devenit mai socialiste şi au încercat să stimuleze accesul la proprietate al unei clase mai sărace. O altă cauză este competiţia între state pentru atragerea de contribuabili. Sunt state care au avut succes, au ştiut să-şi limiteze rolul, să folosească eficient banul public şi altele, cu mentalitate feudală, care au încercat să-şi păstreze contribuabilii prin măsuri coercitive. De aici lupta donquijotescă îm potriva paradisurilor fiscale. Da că există paradis, există şi iad. Oamenii fug de iadul fiscal. Nu se cheamă evaziune, ci optimizare fiscală. Americanii au înţeles asta. Şi SUA au cerut reglementarea paradisurilor fiscale. La o cu totul altă intensitate decât demagogi de prin Europa şi pornind de la un cu totul alt sistem fiscal. A doua cauză a crizei este conflictul dintre state şi corporaţiile care au devenit mai mari ca şi cifră de afaceri decât PIB-ul majorităţii statelor din lume. În această luptă dintre optimizarea fiscală şi state apar negocierea, dar şi conflictul. Lumea îşi schimbă centrul de greutate. Pacificul polarizează activităţile economice ale planetei. Nu vreau să fiu atât de cinic precum Kissinger ca să spun că Europa devine un muzeu, dar nu-i departe. Semnele de revigorare din SUA nu sunt veşti bune şi pentru noi? Nu, pentru că noi suntem mult mai mult legaţi de Europa. În Europa va trece mai greu, iar în Europa de Est va trece foarte greu.

PREVIZIUNI

„Nu cred în viitorul televiziunii” De ce faceţi presă în timp de criză ? Este o provocare pe care mi-am dorit-o foarte mult. Cred că industria presei din România este neconsolidată, imatură şi e un domeniu în care modelul este necesar. Ziarele dv. vor deveni modele? Nu ziarele, afacerea în sine. Conţinutul lor depinde de calitatea şi etica jurnaliştilor, nu de patron. Publicaţiile dv. vor reflecta campaniile electorale de anul acesta. Anul trecut „Adevărul” s-a recuzat. E o strategie şi o înţelegere pe care am făcut-o cu conducerea editorială a ziarului, constatând că doar 4% din cititori sunt preocupaţi de politică şi doar 0,4% citesc editorialele. În funcţie de ponderea pe care cititorul o acordă, vom avea şi informaţii politice. Nu poţi să excluzi politica, oamenii au nevoie de informaţii pentru a alege în cunoştinţă de cauză. Ba poţi, am demonstrat că se poate şi tirajul creşte. De aceea „Evenimentul zilei” - şi vă spun cu toată politeţea - se află pe un drum greşit: prea multă politică. Vi se pare firesc ca un cetăţean care abia a ieşit din comunism, din tranziţie şi intră într-o criză economică să fie lipsit de informaţie politică relevantă? Are nevoie de informaţie, dar nu de datul cu părerea şi aflatul în treabă. Nu are discernământ să facă diferenţa între informaţie şi opinie? Ba are şi de aceea nu citeşte politică. Presupunând că întreaga presă ar lua aceeaşi decizie, nu credeţi că ar fi în detrimentul cetăţeanului? Cred că va dispărea o parte din isteria din jurul politicii. Nu este informaţie să spui cine cu cine s-a cuplat, cine cu cine a stat de vorbă la nu ştiu ce restaurant. Poate deveni relevant. Nu, niciodată, e bărfă şi tacla. Informaţiile politice din ziare se bazează pe teoria conspiraţiei. Dacă doi oameni s-au văzut, atunci cu siguranţă au pus ceva la cale împotriva celui de-al treilea.

Mai vreţi să cumpăraţi o televiziune? Nu cred în viitorul televiziunii. Cred în sinergia dintre internet şi presa scrisă, ultima ca fabrică de conţinut. Într-un an, doi, oamenii îşi vor putea crea propriile programe video acasă, în reţele interactive, şi atunci canalele de distribuţie vor muri. Regăsiţi interesele patronilor la posturile TV? La unele dintre ele, da. Vă interesează să vă reparaţi imaginea publică? Mă intersează să spun ce am de spus.