Galeria Romana inaugurează toamna cu note de primăvară. În timp ce se așterne melancolia acestui început de sezon rece, peisajele gri acoperă, ușor, ușor, culorile verii. Expoziția FORSIȚIA a Anei Jilinschi se simte ca o pată de coloare care vine să ne ușureze tranziția. Tablourile care fac parte din această expoziție imortalizează frumusețea primăverii, a renașterii și a simplității copleșitoare a naturii. Putem vizita expoziția la Galeria Romana, până pe data de 27 Septembrie 2024.
Ana Jilinschi este o tânără artistă, născută la 12.11.1979, în localitatea Alba Iulia. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Artă-Sacră a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Este, de asemenea, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP). „Forsiția” este cea de-a patra sa expoziție personală. Prima a fost în anii 2000, la Casa Americii Latine din București, în cadrul căreia și-a expus lucrările de început.
Despre artistă
Ana Jilinschi și-a descoperit pasiunea pentru artă încă de la grădinița. „Desenam, pictam cu acuarelă pe foi de caiet de matematică, coșuri cu fructe. Am continuat să îmi exprim această pasiune și în școala generală”, povestește artista. În clasa a V-a, un profesor i-a remarcat talentul și a încurajat-o să meargă la cercul de pictură de la Palatul Copiilor. Acolo a cunoscut-o pe profesoara Stoia Laurenția. Aceasta a ajutat-o pe Ana să se dezvolte pe plan artistic. În perioada școlii generale și a liceului, artista a participat la mai multe expoziții de grup și personale. De asemenea, ea a obținut și multe premii la concursuri.
După finalizarea studiilor universitare, Ana Jilinschi a realizat pictura murală și icnonostasul bisericii ”Sfântul Mina” din Alba Iulia, împreună cu trei colegi de facultate. În anii care au urmat, ea a participat la pictarea și restaurarea mai multor biserici. Ea a realizat, de asemenea, icoane pentru iconostase, pentru închinare și pentru colecții particulare. Ana Jilinschi a participat la multe expoziții de grup, naționale și internaționale. Lucrările sale au fost prezente și la bienale și la diverse tabere internaționale de creație. “Am colaborat cu Editura ”Via Scriptoria” unde am realizat ilustrațiile mai multor cărți”, a spus artista.
Planta care a inspirat numele expoziției
„Am ales ”Forsiția” ca temă a expoziției pentru că imi place în mod deosebit această plantă”, a declarat Ana Jilinschi. Aceasta este printre primele plante care înfloresc primăvara. Ceea ce o face specială este faptul că mai întai îi apar florile, iar abia apoi îi apar și frunzele. “Datorită acestui fapt devine spectaculoasă prin explozia de culoare și lumină pe care o transmite”, a spus artista. Ea ne-a povestit, pe deasupra, că are această plantă în curtea casei ei, și la fereastră.
“În fiecare dimineață când imi beau cafeaua o văd și am putut să îi observ creșterea ei și evoluția de-a lungul anotimpurilor,” a povestit Ana. Ea a fost profund impresionată de simplitatea acestei plante, de fragilitatea și geometria crengilor. “Pe cât este de simplă această plantă, pe atât de complexă este abordarea ei în pictură”, a continuat artista. În realizarea tablourilor din expoziția “Forsiția”, Ana Jilinschi a început cu o abordare clasică, natură statitcă, detaliu de peisaj, și a mers până la abstractizarea plantei.
Tablouri ce imortalizează primăvara
În această expoziție, pe lângă tablourile dedicate plantei forsiția, se află și lucrări cu peisaje, portrete, și lucrări cu temă religioasă inspirate din icoană. Tehnicile folosite de artistă sunt numeroase. “Majoritatea sunt realizate în ulei pe pânză, dar și în acuarelă, creion, cerapastel și tehnică mixtă,” a spus ea. Privind aceste tablouri, am putut să observ o predominanță a culorilor pastel, pe care artista le-a completat cu anumite culori aprinse.
Pe mine, această combinație, mă duce cu gândul la tranziția anotimpurilor. Începutul primăverii este caracterizat de eforturile naturii de a colora peisajul iernii ce tocmai a trecut. La început, nuanțele sunt timide. Apoi, parcă peste noapte, întreaga natură explodează în culorii vii, aprinse. Ne trezim dintr-o dată cu pomii înfloriți, cu câmpuri pline de culoare, cu străzile ninse de petale de flori și mirosuri hipnotizante. Primăvara este despre renașterea a tot ce este viu. Pentru că, o dată cu natura, renaștem și noi oamenii, an de an.
“În fiecare primăvară, forsiția mă face să renasc și îmi dă forța să pășesc în noul an. Renaștere și forță, curaj. Asta îmi dă mie forsiția de fiecare dată când înflorește și asta încerc să transmit în lucrările mele,” a spus artista. Vă încurajez să mergeți să vizitați această expoziție la Galeria Romana. Vă veți aduce aminte de frumusețea ce ne așteaptă la finalul iernii ce ne bate la ușă.