La Dinamo rulează filmul „Se caută un antrenor“

Gigi Mulţescu n-are viitor pe banca tehnică a „câinilor“ şi urmează să fie îndepărtat la vară. Prinde contur varianta reînscăunării lui Mircea Rednic.

În ciuda succesului repurtat sâmbătă în campionat de Dinamo, 2-1 cu „lanterna roşie“ Universitatea Cluj, conducătorilor echipei de fotbal din Şoseaua Ştefan cel Mare nu le stă mintea decât la înlocuirea antrenorului abia instalat, Gigi Mulţescu! „Turcul“ a iscălit un contract pe un an şi jumătate, însă nu va fi păstrat din vară nici dacă va obţine calificarea în Cupa UEFA.

Acţionarii caută deja soluţii şi sondează piaţa externă, după ce Răzvan Lucescu şi Ioan Ovidiu Sabău n-au fost convinşi să intre în „malaxorul“ de antrenori de la Dinamo. Primul tehnician aflat pe lista „roş- albilor“ este Mircea Lucescu. Numai că până şi exaltatul Cristi Borcea, „ultrasul“ lui Dinamo, realizează că repatrierea „magului“ pare imposibilă acum. Conducătorii s-au lăsat îmbrobodiţi de promisiunile venite dinspre Ioan şi Victor Becali, care au scos din „joben“ un nume important al fotbalului european: olandezul Louis van Gaal.

„Vrem să-l aducem!“, s-a entuziasmat „aripa“ Borcea-Neţoiu-Turcu, apropiată fraţilor-impresari. Răspunsul celeilalte tabere de acţionari de la Dinamo a venit prompt: „Cum să-l aducem pe Van Gaal? Dacă l-am aduce, ar trebui să-l şi dăm afară, în cazul în care va fi convins Mircea Lucescu să revină. N-a spus Borcea că va sări de pe bancă orice antrenor, dacă se va întoarce Mircea Lucescu, fie că este vorba de Mourinho sau de Ferguson?“. LIGA I „U“ CLUJ - DINAMO . . . . . . . . 1-2

Marcatori: Băd (78) / Dănciulescu (35 - penalty), Zicu (90)   „U“ CLUJ: Merlier 7 - Unguruşan 5, Bilica 6, Şoltuz 4, Dancia 5 - A. Savu 5 (67, G. Coman 6), Baiano 5, Bundea 6, Boudarene 4 (46, Edvan 5) - Goga 4, Cl. Răducanu 4 (67, Băd 6). Antrenor: Alpar Meszaroş DINAMO: Lobonţ 5 - Todorovschi 5, Moţi 6, Izvoranu 5, Pulhac 5 - Torje 4 (46, Zicu 6), Mărgăritescu 5, Ropotan 5 (58, C. Munteanu 4) - Dănciulescu 5 (84, Ad. Cristea) - Miranda 4, Fl. Bratu 6. Antrenor: Gheorghe Mulţescu Stadion: „Ion Moina“; Spectatori: 5.000; Arbitri: M. Martiş 6 - I. Popa 6, D. Mudura 6.

PRIETENUL „CÅINILOR“ „Puriul“ s-ar întoarce

Mircea Rednic (foto) ar putea fi antrenorul care îi va conduce pe „câini“ din sezonul viitor. Tehnicianul aflat pe picior de plecare de la Rapid este dorit înapoi la Dinamo, formaţie cu care a cucerit titlul în stagiunea trecută şi a făcut furori în Europa. Principalul argument în favoarea posibilei reveniri a „Puriului“ este anunţata plecare, din vară, a lui Bogdan Lobonţ. Portarul naţionalei este principalul adversar din vestiar al lui Rednic. În trecut, antrenorul a cerut vehement îndepărtarea lui Lobonţ, pentru a accepta să rămână la Dinamo. Şefii n-au acceptat condiţia, motiv pentru Rednic să-şi ia tălpăşiţa.