La 77 de ani, a băgat spaima în vânzători. E cercetată pentru 9 furturi din magazine

O bătrână în vârstă de 77 de ani, cu domiciliul în Bucureşti, dar stabilită de mai mult timp în Suceava, a ajuns în atenţia poliţiştilor după ce a fost acuzată de mai multe furturi din supermarketuri. De la îmbrăcăminte, bunuri alimentare şi până la băuturi alcoolice, nimic nu scăpa bătrânei care, potrivit autorităţilor, are în spate un cazier destul de bogat legat de fapte de acelaşi gen comise în mai multe judeţe din ţară. Femeia a fost audiată vineri de oamenii legii şi trimisă în judecată în 9 dosare penale, toate referitoare la furt calificat.

O bucureşteancă de 77 de ani, stabilită de mai mult timp în Suceava este cerectată în 9 dosare penale de furt, toate faptele care îi sunt imputate fiind comise pe teritoriul Municipiului Suceava. E.B. are reputaţia, potrivit monitorulsv.ro, unei hoaţe din magazine. Cu un cazier în spate extreme de stufos, legat de fapte de acelaşi gen, comise în alte judeţe din ţară, femeia obişnuia să fure lucruri relative mărunte, de la îmbrăcăminte, bunuri alimentare şi până la băuturi alcoolice. Toate furtişagurile au fost comise în magazinele Profi, Kaufland sau Lidl.

Vinerea trecută, judiciariştii de la Poliţia municipiului Suceava au ridicat-o pe vârstnică pentru audieri, în aceeaşi zi, faţă de aceasta, fiind pusă în mişcare acţiunea penală. Septuagenara a ajuns în cele din urmă în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Magistratul a dispus cercetarea femeii în stare de libertate, dar sub măsura controlului judiciar, ceea ce înseamnă că, pep erioada cât este instituit controlul judiciar - 60 de zile, nu are voie să părăsească limita teritorială a municipiului Suceava. Cea mai importantă restricţie care i-a fost stabilită de către magistraţi a fost să nu mai comită furturi, în caz contrar bătrâna riscând să înfunde puşcăria.