La 75 de ani, Jerry Lee Lewis a rămas fără cuvinte

La 75 de ani, Jerry Lee Lewis a rămas fără cuvinte

Pionier al rock and roll-ului, Jerry Lee Lewis a împlinit, astăzi, 75 de ani.

Deşi la petrecerea organizată în cinstea lui la Muzeul Grammy artistul a putut interpreta onorabil cântece care l-au făcut celebru, când a venit timpul răspunsurilor la întrebări, Lewis abia a putut bâlbâi două-trei cuvinte.

Despre colegul său de breaslă Carl Perkins nu a putut spune decât că este "Un tip de treabă, un bun prieten", iar pentru chitaristul Chuck Berry nu a avut decât două cuvinte: "Extraordinar, fantastic". Nici despre pian, instrumentul care i-a fost alături întrega carieră atistul nu a putut spune mai multe. Întrebat dacă mai exersează acasă la pian, Jerry a răspuns: "Puţin".

Cântăreţul îşi promovează în prezent albumul "Mean Old Man," al cărui titlu a stârnit râsete şi nostalgii. În anii '50, Lewis era încadrat în categoria cântăreţilor rebeli, iar fanii de acum cred că acesta şi-ar dori să revină la imaginea care l-a consacrat şi să nu fie considerat doar un bătrânel simpatic.

Pentru acest ultim album, Jerry Lee Lewis a colaborat cu nume mari din lumea muzicală, precum Ronnie Wood, chitaristul de la Rolling Stones, Ringo Starr, Mick Jagger, Keith Richards sau Kid Rock.

Cel mai mult şi mai frumos a vorbit despre cântăreaţa Sheryl Crow, în vârstă de 48 de ani, alături de care a colaborat pentru melodia "You Are My Sunshine".

"Este o tânără foarte frumoasă", a apreciat Lewis.

Jerry Lee Lewis s-a născut pe 29 septembrie 1935 într-o familie săracă din Louisiana. A început să cânte la pian de timpuriu împreună, cu doi dintre verişorii săi, Mickey Gilley şi Jimmy Swaggart. Pentru că i-au înţeles dragostea pentru muzică, părinţii şi-au ipotecat ferma pentru a-i cumpăra un pian.

Deşi mama lui a încercat să-l pregătească pentru o carieră muzicală în domeniul religios, Jerry s-a dedicat în exclusivitate lumii laice şi s-a alăturat unei trupe studenţeşti.

Cariera lui a început să urce vertiginos, astfel că, în 1986, artistul a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, iar, drept recunoaştere a meritelor sale, revista Rolling Stone l-a inclus, în 2004, pe poziţia 24 în topul celor mai valoroşi artişti ai tuturor timpurilor.

Ne puteți urmări și pe Google News