La 71 de ani, urcă munţi de 3.000 de metri

S-a apucat de alpinism la o vârstă la care alţii se lasă. Ajuns la 71 de ani, Ioan Berariu urcă a noua oară Alpii Dolomiţi

Arhitectul Ioan Berariu, din Lugoj, a urcat prima data Alpii Dolomiţi în 2004. Recunoaşte că i-au plăcut aşa de mult peisajele şi aerul curat de acolo, încât i-a escaladat de opt ori până acum. Vara aceasta porneşte în cea de a noua expediţie în marele grup montan din nordul Italiei. Bătrânul va coordona o expediţie din care mai fac parte alpinişti din Timişoara, Lugoj şi Reşiţa. Lugojeanul povesteşte că avea 41 de ani când a urcat prima dată pe un munte. E vârsta la care alpiniştii se cam pensionează. "Am început drumeţiile montane în 1977, pe Vârful Padeş", povesteşte septuagenarul. Apoi a luat la rând toate masivele muntoase din România. Expediţia 2012, a noua în Alpii Dolomiţi a lui Berariu, va avea loc între 25 august şi 2 septembrie, în Masivul San Martino di Castrozza: "Am ales o ascensiune în zona Belluno, care se găseşte la 80 de km de Veneţia. Belluno se află în Munţii San Martino, iar baza o vom stabili la campingul Castelpietra". Ei vor urca spre vârfurile Cima della Stampa, la 2.550 metri altitudine, şi Val di Roda, înalt de 2.780 de metri. Cel mai înalt vârf care este în programul expediţiei are 3.192 de metri şi se numeşte Cima della Vezzana. Alpiniştii apreciază traseul drept "mediu spre greu", mai ales din cauza pereţilor de stâncă verticali, din dolomită, care trebuie escaladaţi şi a coborârii pe grohotişuri.Deşi a trecut de 70 de ani, lugojeanul este într-o formă de invidiat. În acest an, a fost de două ori la ski în Austria. "Cei care vor să rămână la fel de vioi cât mai mult timp, ca la 25 de ani, să ştie că cel mai bun energizant sunt expediţiile montane", spune alpinistul Ioan Berariu.