La 44 de ani, Hașek revine pe gheață

După ce în iunie 2008 s-a retras din activitatea sportivă, portarul ceh Dominik Hașek, una dintre legendele hocheiului pe gheață, și-a anunțat, astăzi, revenirea în competiție.

Din sezonul viitor, Hașek va evolua în campionatul Cehiei, la formația Pardubice. „Niciodată nu m-am gândit să joc la vreo altă echipă din Cehia. La Pardubice a început cariera mea în hochei”, a spus portarul.

Dominik Hașek a evoluat 16 sezoane în Liga nord-americană de hochei (NHL), cucerind de două ori Cupa Stalney (2002 și 2008), cu Detroit Red Wings. De șase ori a fost desemnat cel mai bun portar din NHL, iar de două ori a primit trofeul acordat celui mai util jucător dintr-o echipă.

La Jocurile Olimpice din 1998, de la Nagano, Hașek a cucerit medalia de aur cu echipa Cehiei, iar în 2006, la Torino, a obținut bronzul.