Un patron de spălătorie din Zalău a fost condamnat la închisoare cu suspendare de judecătorii clujeni, după ce acesta a fost acuzat că și-a agresat un fost angajat, pe care l-a dezbrăcat complet și l-a alergat în jurul spălătoriei, în condițiile în care era iarnă.
Patronul spălătoriei auto din Zalău a fost condamnat la un an și trei luni de închisoare cu suspendare, pe data de 7 iunie 2022. Condamnarea a fost decisă de judecătorii de la Curtea de Apel Cluj. Patronul spălătoriei se numește Daniel Mihăiță Terec. El este deținătorul spălătoriei „Autogen”.
Patron de spălătorie din Zalău, condamnat la închisoare
Pe data de 20 ianuarie 2022, în jurul orei 10:00, inculpatul a avut o serie de neînțelegeri de natură salarială cu fostul său angajat, se arată în documentele aflate la dosarul judecat de Curtea de Apel Cluj.
În urma certurilor, patronul de spălătorie l-a forțat pe angajatul său să se dezbrace complet, apoi a început să-l alerge prin curtea spălătoriei, amenințându-l cu alte violențe, au constatat forțele de ordine.
La acel moment, temperatura de afară era sub zero grade Celsius. În plus, pe lângă acest disconfort termic, victimei i-au fost aduse atingeri grave în ceea ce privește demnitatea umană, se mai stipulează în actul de sesizare trimis la instanța de judecată din Cluj-Napoca.
Victima, agresată fizic de patronul spălătoriei
Mai mult decât atât, victima a fost și agresată fizic de inculpat. Patronul de spălătorie auto, l-a lovit pe angajatul său, în repetate rânduri, cu pumnii și cu picioarele. Apoi, afaceristul agresic și-a amenințat angajatul cu un stingător de incendiu. Sub amenințarea lovirii cu stingătorul, inculpatul i-a cerut victimei sale să-și scoată toate hainele, în ciuda temperaturii foarte scăzute de afară.
Apoi, inculpatul l-a luat de ceafă pe fostul său angajat și și-a continuat amenințările. Ulterior, victima a reușit să se elibereze din mâinile agresorului și a fugit, așa dezbrăcat cu era, către un fastfood care se afla în curtea spălătoriei.
Mai apoi, bărbatul agresat de patron a fost ajutat de un alt angajat să-și recupereze hainele și telefonul mobil. După ce a reușit să se îmbrace, angajatul agresat a apelat serviciul de urgență 112. Poliția a deschis o anchetă și au fost audiați mai mulți martori oculari, conform Actualdecluj.ro.